În noaptea de sâmbătă spre duminică, trecem la ora de iarnă!

0
În noaptea de sâmbătă 24 octombrie spre duminică 25 octombrie, ora 4:00 devine ora 3:00 şi noi vom dormi mai mult cu o oră. M.S. 
Trecerea la ora de iarnă va avea loc în acest weekend, ultimul din această lună, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 – 25 octombrie 2020. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00 şi vom dormi mai mult cu o oră.
Ora de iarnă este, de fapt, ora legală oficială standard, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea ţărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de cele mai multe ori, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an şi aprilie a anului următor.
Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră.
Comisia europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, dar până acum nu există o decizie oficială.
Ultimele informații indică că anul 2020 ar putea fi ultimul în care se produce această schimbare. O decizie urmează să se ia începând cu anul viitor 2021. Initial, anunțul trebuia să aibă loc în luna aprilie 2020, dar din cauza pandemiei de Covid-19, demersul a fost amânat.