- Meci capital pentru Mutu şi România U 21
Tricolorii mici vor întâlni Danemarca U21, astăzi, de la ora 20:30. Meciul este unul de maximă importanţă pentru elevii lui Adrian Mutu, care nu îşi permit un pas greşit în faţa liderului. Favorită este Romania U21, în condiţiile în care nordicii nu mai au motivaţie astăzi. Este posibil să abordeze partida cu o serie de rezerve, naţionala lor fiind deja calificată la turneul final.
Tricolorii se află pe locul 2, la 6 puncte în spatele danezilor. Romania U21 a ratat şansa unui derby în ultima etapă pentru suprematie, după ce acum 2 etape, elevii lui Adi Mutu au avut o prestaţie extrem de slabă în Ucraina, acolo unde au fost preocupaţi doar de faza defensivă. Astfel, ucrainienii s-au impus cu scorul de 1-0, după un penalty destul de controversat. O etapă mai tarziu, Romania a trecut pe teren propriu de Malta fără prea mari emoţii, scor 4-1. În prezent, naţionala este pe locul 2 în clasament şi trebuie menţionat faptul că 5 cele mai bune locuri 2 se califică la Campionatul European, iar în acest moment tricolorii se află pe locul 5 în această ierarhie, aşadar o victorie le este necesară.
Austria şi Macedonia nu mai pot ajunge România în clasamentul locurilor 2, însă Irlanda şi Scoţia se află la egalitate respectiv un punct în spate.
Danemarca se află pe primul loc, o pozitie pe care nu o mai poate pierde. Nordicii au arătat excelent în această campanie de calificare, cu 8 victorii şi o singură remiză. Sincopa a venit în faţa reprezentativei din Ucraina, după un 1-1 pe teren propriu. În rest, danezii au dominat categoric grupa 8, cu victorii pe bandă rulantă. Acum 2 runde, alb-negrii au învins-o pe Malta în deplasare, cu câteva emoţii. Maltezii reuşeau să deschidă scorul imediat după pauză,însă diferenţa de valoare s-a observat până la final.
Etapa trecută, Danemarca a câştigat pe teren propriu cu Finalnda, scor 2-1. A fost succesul care a calificat naţionala la Campionatul European şi a lăsat-o pe România în afara primei poziţii. Acesta este un meci capital pentru România U21, iar spiritul de luptă al lui Hagi & co. trebuie să se vadă în acest joc. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro