Numărul de cazuri de coronavirus din județ oscilează de la o zi la alta. Dacă marți erau 138 de cazuri noi, ieri a fost înregistrată o creștere de 38 de cazuri, în total fiind 176 pacienți noi. Tot ieri au fost raportate și 3 decese la pacienți infectați cu COVID-19. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori era de 3,89, în Argeș. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezenta astfel: persoane aflate în carantină instituționalizată: 0; persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.498; persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 4.239, dintre care 1.679 în carantină la domiciliu și 2.560 în izolare; persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 30.709; persoane internate în spital: 471 (ieri 446); persoane internate la ATI: 46 (ieri 44); persoane vindecate: 13.987 (ieri 13.894); persoane diagnosticate pozitiv: 17.022 (ieri 16.846); cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 176 (ieri 138); număr de teste efectuate în spitalele publice: 70.817 (dintre care 466 în ultimele 24 de ore); persoane decedate de la începutul pandemiei: 475 (ieri 471). Până ieri, 16 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 571.749 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 469.499 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.991 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Pacienții infectați cu SARS CoV-2 care au pierdut lupta cu virusul cumplit, aveau comorbidități. Deces 472: Bărbat, 76 de ani, cu comorbidități: HTA esențială, fibrilație atrială cronică; Deces 473: Bărbat, 68 de ani, cu comorbidități: HTA, diabet zaharat tip II, insuficiență cardiacă congestivă, obezitate, insuficiență renală cronică; Deces 474: Bărbat, 77 de ani, cu comorbidități: HTA, diabet zaharat tip II, cardiopatie ischemică cronică; Deces 475: Bărbat, 60 de ani, cu comorbidități: neoplasm bronhopulmonar cu metastaze cerebrale și osoase. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro