- CS Mioveni a dat câştigătorul Cupei României şi al TOP 16 la tenis de masa
La finalul săptămânii trecute s-au desfăşurat la Buzău două mari şi importante competiţii la tenis de masa, Cupa României şi TOP 16. Ambele au fost castigate de sportivul legitimat la CS Mioveni, Alexandru Cazacu, acesta devenind astfel cel mai bun tenismen din România. La cea de-a doua competiţie, un al jucător de la CS Mioveni, Lucian Munteanu s-a clasat pe locul 3.
~ 5 victorii pentru trofeu ~
Cupa României Seniori s-a desfăşurat la Buzău, în sala Clubului Sportiv Școlar Buzău. Podiumul a fost ocupat la final de Alexandru Cazacu, Darius Movileanu (Steaua) şi Rareş Şipoş (Gloria Buzău). Tenismenul legitimat la CS Mioveni a disputat 5 partide eliminatorii, pentru a câştiga Cupa, din toate ieşind, după cum era de aşteptat, câştigător.
Astfel, Cazacu i-a învins mai întâi pe Călin Drenea, cu 3-0 şi pe Alin Spelbuş, tot cu 3-0, în fazele inferioare ale competiţiei. În sferturile de finală a trecut cu 3-2 de Andrei Istrate, în semifinale cu 3-1 de Dragoş Bujor de la CSA Steaua iar în finală, l-a învins pe un alt reprezentant al clubului armatei, Darius Movileanu, cu 3-2.
Podium Cupa României
~ Masculin ~
1. Alexandru Cazacu – CS Mioveni
2. Darius Movileanu – CSA Steaua București
3. Rareș Șipoș – SCM Gloria Buzău
3. Dragoș Bujor – CSA Steaua București
~ Feminin ~
1. Bernadette Szocs – CSA Steaua București
2. Andreea Dragoman – CSA Steaua București
3. Tania Plaian – CSM Bistrița
3. Adela Struna – CSM Bistrița
Podium TOP 16
~ Feminin ~
1. Daniela Barzoi – CSM Craiova
2. Ana Cristina Barbu – CSM Arad
3. Daniela Gaina – CSS Slatina
3. Luiza Popescu – CSM Craiova
~ Masculin ~
1. Alexandru Cazacu – CS Mioveni
2. Paul Mladin – CS Top Star TT Constanța
3. Alin Spelbuș – CS TT Pristavu Câmpulung
3. Lucian Munteanu – CS Mioveni
Doi jucători galben-verzi pe podium
La o zi distanţă de Cupa României, Alexandru Cazacu a obţinut o altă mare performanţă, câştigând şi competiţiea TOP 16, cea mai importantă la acest nivel în România.
Cazacu l-a învins mai întâi cu 3-0 în fazele inferioare ale competiţiei pe Florin Spelbuş. În sferturile de finală a trecut cu 3-0 de D. Simulescu, iar în semifinal cu 3-1 de Alin Spelbuş de la Pristavu Câmpulung. Finala a jucat-o cu Paul Mladin de la Top Star Constanţa şi a câştigat-o cu 3-2, devenind astfel cel mai bun jucător de tenis de masă din România. În aceeaşi competiţie a participat şi Lucian Munteanu, un alt sportive legitimat la CS Mioveni. Munteanu a ocupat la final locul 3, după ce l-a învins pe Cristian Bărbulescu cu 3-0, şi pe Andrei Bîrlan tot cu 3-0 în sferturile de finală. În semifinale, Munteanu a pierdut cu 3-0 în faţa Paul Mladin de la Top Star Constanţa. S.M.