Iar creşte numărul de pacienţi cu coronavirus

0



Imediat după revenirea la program normal al laboratoarelor PCR din judeţ, a crescut numărul de persoane infectate cu SARS CoV-2. Ieri au fost raportate 109 cazuri noi de COVID-19, faţă de 14 câte erau ieri. Numărul de persoane pozitive este mare, dacă îl comparăm cu numărul de teste efectuate, respectiv, 257 în 24 de ore. Patru noi decese au fost înregistrate la pacienţi infectaţi cu COVID-19, numărul ajungând ieri la 565.


Instituția Prefectului Argeș anunţa că situația epidemiologică din județ se prezenta astfel:
▶ persoane aflate în carantină instituționalizată: 0;
▶ persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.499;
▶ persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1.666, dintre care 563 în carantină la domiciliu și 1.103 în izolare;
▶ persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 36.451;
▶ persoane internate în spital: 260 (ieri 247);
▶ persoane internate la ATI: 28 (ieri 32);
▶ persoane vindecate: 17.110 (ieri 16.997);
▶ persoane diagnosticate pozitiv: 18.778 (ieri 18.669);
▶ cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 109 (ieri 14);
▶ număr teste efectuate în spitalele publice: 76.890 (257 în ultimele 24 de ore);
▶ persoane decedate de la începutul pandemiei: 565 (ieri 561).
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori era ieri de 1,59, în Argeş.
Până ieri 4 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 643.559 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 577.198 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. M.S.