BCM U Pitești, pe locul 2 în Liga Națională!

0



Echipa de baschet masculin a Piteștiului a început foarte bine anul 2021. BCM U Pitești a trecut de CSM Târgu Jiu și de CSM Galați și a încheiat cu două victorii turneul 4 al Ligii Naționale de Baschet Masculin care s-a disputat acum câteva zile în Sala Transilvania din Sibiu.


În urma acestor ultime două rezultate, baschetbaliștii alb-violeți ocupă locul 2 în clasamentul LNBM, cu cele 15 puncte, acumulate în 9 meciuri, lider fiind CSU Sibiu, cu 17 puncte, strânse tot în 9 jocuri. Argeșenii au trecut de CSM Târgu Jiu cu 109-72 și de CSM Galați cu 72-68. Dacă în partida cu gorjenii, vulturii nu au avut nici un fel de emoții în a se impune, meciul cu gălățenii a fost sub semnul echilibrului, diferența fiind făcută în ultimele secunde de joc de sîrbul Mladen Jeremic care a reușit 7 puncte consecutive. Piteștenii au la dispoziție aproape două săptămâni pentru a pregăti așa cum trebuie turneul cu numărul 6 al Ligii Naționale de Baschet Masculin, locația acestuia urmâns să fie stabilită de FRB pe baza unei licitații.
Costescu: ”Nu suntem în cea mai bună formă”
La finalul partidei cu CSM Galați, Tudor Costescu, antrenorul BCM U FC Argeș Pitești, s-a arătat mulțumit de implicarea jucătorilor săi: ”Știam că ne așteaptă un meci dificil, așa cum anticipasem în prima zi. Am întâlnit o echipă foarte agresivă și bine organizată, cu multe puncte tari. Noi încă nu suntem în forma în care ne-am dori să fim în momentul acesta, dar cel mai important este că avem experiența, intensitatea și dăruirea să putem întoarce situații nefavorabile. Inclusiv cum a fost aceasta. Nu cred că a fost vorba de relaxare în sfertul al treilea deoarece nu aveam o diferență considerabilă de puncte la pauză. Din păcate, trebuie să vedem ce se întâmplă. Nu e prima dată când acest sfert ne costă atât de mult. O să vedem și sper să avem răspunsurile în timpul următoarei perioade de antrenament. Ceea ce mă intersează cel mai mult este modul în care am forțat revenirea, cum am reușit să ne organizăm și să ne dăruim pentru finalul de meci”. M.D.