■ 29 jucători la reunire
După o lună de vacanță, Rapid a sunat adunarea ieri, când, la baza sportivă Coresi, Nicolae Grigore a condus primul antrenament din noul an. La reunire, formația giuleșteană a avut 29 de jucători. La reunire au fost prezenți 29 de jucători, printre care și nou-achiziționații Bogdan Barbu (mijlocaș, 28 de ani, ex ”U” Cluj), Octavian Ursu (mijlocaș, 26 de ani, ex UTA), Emmanuel Ernest (atacant, 20 de ani, ex Sporting Roșiori), Alexandru Ioniță (atacant, 30 de ani, ex UTA), Horațiu Moldovan (portar, 23 de ani, ex UTA) și Luca Florică (fundaș, 18 ani, ex FC Hermannstadt), dar și unul dintre cei doi tineri achiziționați pentru Rapid 2, portarul Valentin Mărgărit (16 ani, ex FC Hermannstadt 2).
■ Achiziţie de la Rapid
Concordia Chiajna și-a reluat şi ea ieri, antrenamentele, după ce, vinerea trecută, și-a numit noul staff tehnic, unul condus de antrenorul principal Claudiu Niculescu (44 de ani). Una dintre primele achiziții făcute de echipa ilfoveană pentru partea a doua a sezonului de Liga 2 este Bogdan Manole , ultima dată jucător la Rapid. Concordia și-a stabilit și cinci adversari pentru meciurile amicale pe care le va susține în această iarnă. Bogdan Manole s-a despărțit de Rapid în ultima lună din 2020, după ce a evoluat puțin în acest sezon.
■ Au stabilit adversarii
După mai bine de o lună de vacanță, jucătorii ocupantei locului secund din Liga 2, Viitorul Pandurii au revenit duminică la Târgu Jiu, iar ieri dimineață au efectuat vizita medicală și testele RT-PCR necesare reluării antrenamentelor. Antrenorul Flavius Stoican și-a propus pentru sfârșitul săptămânii și un prim amical, adversarul ales fiind Minerul Costești (Liga 3). La 18 ianuarie, echipa gorjeană din Liga 2 va pleca în cantonament la Sânmartin (Bihor), unde se va pregăti până la sfârșitul lunii. În acest interval, Stoican și-a propus patru amicale, primul urmând să aibă loc în data de 22 ianuarie, ASU Politehnica Timișoara, Luceafărul Oradea și Minaur Baia Mare fiind adversarele stabilite deja. Sursa: www.liga2.prosport.ro. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro