1.700 de persoane verificate în 24 de ore

0



Peste 200 de polițiști au fost la datorie, împreună cu polițiști locali, jandarmi și pompieri argeșeni, precum și cu reprezentanți ai altor instituții, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19. În acest sens, au fost desfășurate 29 de acţiuni punctuale (dintre care 26 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri), anunţă IPJ Argeş. Au fost verificate 1.784 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, a deplasării doar cu justificare în intervalul 23:00-05:00, a măsurilor de izolare sau carantină la o adresă indicată, precum și a expunerii la riscul de transmitere a coronavirusului prin nerespectarea interdicțiilor de organizare/participare la evenimente private, iar dintre acestea, 1.299 de persoane au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale.Totodată, în cadrul activităţilor au fost verificate, în total, 224 de autovehicule, dintre care 101 mijloace de transport persoane. De asemenea, un număr de 145 de societăți comerciale din 116 locații au fost verificate. Activitățile au vizat respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, a capacității spațiilor închise privind numărul de persoane, precum şi respectarea măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale au fost instruiţi cu privire la respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate. M.S.