- Arbitrii argeșeni delegați la prima etapă din Liga I
Arbitrii argeşeni de Liga I au trecut cu brio testele susţinute de CCA la începutul acestui an şi miercuri au fost delegaţi la primele meciuri din acest an.
Astfel, Iulian Călin a condus partida de la Buftea dintre Chindia Târgovişte şi Poli Iaşi, fiind ajutat la margine de George Neacşu, în timp de Cătălin Popa a fost delegat al arbitru de rezervă. Meciul s-a terminat 1-1. Arbitrii de Liga I, centrali şi tuşieri, împreună cu câţiva de Liga a II-a care vor face pasul spre primul eşalon, au susţinut în perioada 5-11 ianuarie testele fizice pentru reluarea campionatului. Pentru a se evita aglomerarea și deplasările pe distanțe lungi, arbitrii au avut posibilitatea de a realiza aceste teste în cinci centre: București, Cluj-Napoca, Craiova, Piatra-Neamț și Oradea. Cei trei cavaleri ai fluierului argeşeni, împreună cu asistentul Romică Bârdeş au susţinut săptămâna trecută la Craiova testele fizice, după care luni, au dat testele teoretice online. Argeşenii au fost repartizaţi în centrul de la Craiova, acolo unde au mai fost prezenţi colegii lui din Dolj şi Vâlcea: Sebastian Colţescu, George Găman, Cătălin Buşi, Nicuşor Flueran (centrali) şi mai mulţi tuşieri. Din păcate, asistentul argeşean Gabriel Stroe a fost accidentat şi va susţine testele la o dată ulterioară.
Au trecut și testarea online
Luni, 11 ianuarie, a avut loc și un curs online cu toți arbitrii din lotul de Liga 1. Acesta s-a desfășurat pe o nouă platforma video, pusă la dispoziția arbitrilor de FRF, astfel încât arbitrii au putut fi și testați. Fiecare a avut posibilitatea de a urmări individual fazele de joc și de a își exprima părerea referitor la ce decizie trebuia luată. Ulterior, președintele CCA, Kyros Vassaras le-a comunicat și explicat acestora decizia corectă. Toţi cei patru arbitri argeşeni care au dat testele fizice şi teoretice, le-au trecut cu brio. S.M.