Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că a transmis STS solicitările de modificare a platformei de programare la vaccinare astfel încât, pe parcursul unei zile, 25% din programări să fie pentru persoanele care lucrează în domeniile esenţiale şi 75% pentru persoanele vârstnice şi vulnerabile. Modificările solicitate vor fi puse în producţie în aceste zile, după dezvoltare şi o scurtă perioadă de testare. Astfel, după atingerea procentului de 25% de locuri ocupate, nu va mai fi posibilă programarea altor angajaţi în ziua respectivă, iar celelalte locuri vor putea fi ocupate de către persoanele de peste 65 de ani, persoanele cu afecţiuni cronice şi cele cu dizabilităţi, precum şi de personalul inclus în etapa I pentru care se continuă programarea şi în etapa a II-a. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525