Andrei Prepeliţă, antrenorul echipei FC Argeş, nu se teme de trupa pregătită de Anton Petrea, liderul campionatului.
Oficialul clubului din Trivale a studiat cu mare atenţie adversarul şi este optimist înaintea acestei întâlniri: „În mare, le ştim echipa. Am avut timp şi i-am analizat. Au jucători cu calitate şi sunt pe primul loc. În primul rând, noi trebuie să ne refacem fizic după meciul de la Arad. Am avut un drum lung la întoarcere. Se vede probabil şi pe feţele noastre că suntem obosiţi. Am făcut un antrenament de refacere, iar de luni începem să pregătim partida. O să le arătăm şi jucătorilor punctele forte ale adversarului, dar şi pe cele mai puţin bune. Ne dorim un rezultat bun. Avem un moral bun şi pot spune că echipa arată bine. Meciul cu FCSB este cel mai important test din acest început de retur. Este echipa de pe primul loc. Au jucători foarte buni. Va fi un meci greu, cu siguranţă, dar eu cred în echipa noastră”.
”Să ne îndeplinim obiectivul”
Pentru tehnicianul piteştean, meciul cu FCSB, este unul special, având în vedere că la clubul bucureştean a obţinut cele mai mari performanţe ca jucător: „În viaţa de fotbalist se întâmplă să te întâlneşti şi cu astfel de situaţii. Suntem profesionişti, iar cât timp am fost acolo mi-am făcut treaba. Am câştigat trei campionate, Cupa României, Supercupa României, Cupa Ligii. Cred că în patru ani petrecuţi acolo, am câştigat vreo 7 trofee. Mi-am făcut treaba, dar acum sunt la clubul care m-a lansat în fotbalul mare şi îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul”.
”Un punctaj bun care ne-a ridicat în clasament”
Prepeliţă îşi doreşte ca FC Argeş să continue parcursul bun din acest retur de campionat: „Sincer nu mi-am făcut la început un target pentru meciurile acestea. Am luat meci cu meci. Au fost jocuri grele, deplasări lungi, terenuri grele… Condiţiile de antrenament au fost mai puţin bune pentru că am avut zăpadă şi nu ne-am putut antrena pe iarbă. Ne-am pregătit mai mult pe sintetic. Am obţinut 7 puncte muncite. Un punctaj bun care ne-a ridicat în clasament. Cred eu că pe acest fond bun putem, creşte. Eu am încredere în băieţi”. M.D.