Işfan a marcat un eurogol în victoria Mioveniului din amical

0

  • Galben-verzii au început seria meciurilor de verificare şi au debutat cu o victorie



CS Mioveni a disputat miercuri seară primul amical al acestei ierni, şi a câştigat cu 4-2, contra echipei AS Zărneşti partida având loc pe terenul echipei braşovene. Meciul s- a disputat pe un teren acoperit cu zăpadă, la o temperatură de -5 grade Celsius.


Trupa lui Alexandru Pelici se află pe ultima sută cu cantonamentul de la Poiana Braşov, astăzi urmând să se întoarcă acasă, nu înainte însă de a disputa un nou joc de verificare, la Braşov, pe Stadionul ICIM contra celor de la Kids Tâmpa. În primul meci amical, care a avut loc la Zărneşti, galben-verzii au câştigat clar, cu 4-2, după o primă repriză foarte bună, în care a marcat toate golurile victoriei, şi o parte a doua în care nu au mai reuşit niciun gol. Antrenorul Alexandru Pelici a folosit echipe diferite în cele două reprize dorind să vadă la lucru tot lotul pe care îl are la dispoziţie. În prima repriză au jucat: Popescu (30 Preda) – Oancea, Gherghe, Burnea, Mar – Toma, Szilard – Işfan, Ivan, Constantin Şerban (30 Coman) – Rusu. După pauză echipa a arătat astfel: Preda (60 Ducan) – Rădescu, Iacob, Garutti, Alexandrescu – Panait, Niţă – Coman (60 Cristea), Massaro, Coşereanu – Blănaru.
Rusu a deschis scorul după o pase de la Işfan de pe dreapta după ce extrema dreaptă a pătruns in forţă şi a rămas singur în careu, apoi Işfan a înscris şi el cu un şut superb de la 30 m lateral dreapta, reuşit fiind una de geeric, un adevărat eurogol. Constantin Şerban a majorat diferenţa la 3-0 după ce el şi Rusu au rămas singuri cu portarul tânărul jucător Under 21 îndeplinind o simplă formalitate, iar Rusu a făcut 4-0 din 11 m după ce, tot el a fost faultat în careu. Gazdele au revenit pe tabelă în minutul 40, prin Căldărea, care a înscris din careu şi tot ele au stabilit scorul final în minutul 85, prin Ionică, după o acţiune şi o pătrundere pe dreapta, în viteză.
⚽AS Zărneşti – CS Mioveni 2-4 (1-4) Au marcat: Căldărea (40), Ionică (85) / Rusu (10, 32 din 11m), Işfan (12), Şerban (27).
⚽CS Mioveni (repriza I): Popescu (30 Preda) – Oancea, Gherghe, Burnea, Mar – Toma, Szilard – Işfan, Ivan, Constantin Şerban (30 Coman) – Rusu
⚽CS Mioveni (rerpiza II): Preda (60 Ducan) – Rădescu, Iacob, Garutti, Alexandrescu – Panait, Niţă – Coman (60 Cristea), Massaro, Coşereanu – Blănaru.
⚽ Antrenor: Alexandru Pelici
Cum s-au marcat
golurile:
⚽Min 10, 0-1: Işfan pătrunde pe dreapta în careu şi îi pasează în centru lui Rusu care reia în poart goală din 3 m
⚽Min 12, 0-2: Işfan şutează senzaţional de la 30 m lateral dreapta, mingea oprindu-se în vinclu la colţul lung
⚽Min 27: 0-3: Rusu şi Şerban rămând singuri în careu cu portarul dejucând pasul la off-side al gazdelor, atacantul îi pasează în 6 m lui Şerban care reia în plasă din prima
⚽Min 32: Rusu este faultat în marginea careului, arbitrul dă penalty, iar lovitura de pedeapsă este transformată de acelaşi Rusu
⚽Min 40: 1-4: Căldărea reia din careul mic o migea bâlbâită de apărarea argeşeană
⚽Min 85, 2-4: Ionică forţează pe dreapta pe un contraatac, pătrunde şi din marginea careului şutează la colţul lung, în poartă. ■
Programul meciuri amicale disputate de CS Mioveni
AS Zărneşti – CS Mioveni 2-4 (1-4)
⚽29 ianuarie: Kids Tâmpa – CS Mioveni
⚽3 februarie: CS Mioveni – FCSB II
⚽6 februarie: CS Mioveni – CS Afumaţi
⚽10 februarie: CS Mioveni – Unirea Bascov
⚽13 februarie: Rapid – CS Mioveni.  S.M.