Elevii argeşeni şi cei din toată ţara au intrat de vineri în vacanţa intersemestrială. Aceasta va dura toată această săptămână, urmând ca din 8 februarie să se reia cursurile, online sau chiar fizic, la şcoală. Astfel, în aceste zile se discută şi se studiază posibilitatea ca elevii să revină la cursurile în clasă odată cu începerea semestrului II, care va dura 17 săptămâni, până pe 18 iunie. Până atunci însă, elevii vor mai avea alte două vacanţe, de Paştele catolic (care este pe 4 aprilie) – 10 zile în perioada 2 – 11 aprilie 2021, de Paştele ortodox (care este pe 2 mai) – 10 zile în perioada 30 aprilie – 9 mai. Vacanţa de vară va începe pe 19 iunie, însă elevii din clasele terminale din învățământul liceal vor încheia cursurile mai devreme, în data de 4 iunie, iar cei din clasa a VIII-a, pe11 iunie.
Sistem informational de urmărie a lemnului
Cel mai important sistem informaţional integrat de urmărire a materialului lemnos, SUMAL 2.0, a fost pus în funcţiune începând cu ora 0:00 a noptii de sâmbătă spre duminicădupă cum a informat Ministerul Mediului. Toate informaţiile de care au nevoie utilizatorii se regăsesc la următorul link: http://www.mmediu.ro/categorie/sumal-2-0/321. De asemenea, pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a pus la dispoziţie şi un call-center, la numărul de telefon 0314337799. „Implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru intreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătăţirile semnificative în ceea ce priveşte urmărirea trasabilităţii lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre şi documente, precum şi prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual”, au explicat reprezentanţii ministerului. S.M.
Omagiu Reginei Maria
În această săptămână, în holul Bibliotecii Județene Argeș, este deschisă expoziția Omagiu Reginei Maria. Este vorba de o expoziție de pictură, realizată de Mircea Bîrloiu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Expoziția va sta pe simezele Bibliotecii Județene Argeș în intervalul 1 – 17 februarie. I.I.
Elevii, în vacanţă o săptămână
Articole »»» »»» »»»
-
Întârzieri la ridicarea cărților de identitate
-
Medicina preventivă, nou proiect în sănătate!
-
Patru furnizori de energie amendaţi de ANRE
-
Peste 45% din maşinile verificate au defecţiuni periculoase
-
Se oprește curentul în Bradu
-
Crește ROBOR
-
Noi creșteri privind infectările cu COVID-19
-
Peste 7000 elevi vor să facă ore remediale
-
Avem un nou prefect!
Copil mort la Hârsești!
Un băiat cu vârsta de aproape 4 ani înecat cu o bucățică dintr-un crenvurști …Citește articolul »Tavan prăbușit pentru o femeie în timpul incendiului
Incendiu izbucnit în această dimineață, la o casă din comuna Vedea. Pentru stingere au intervenit …Citește articolul »Eliminați din Cupa României!
BCM U FC Argeș Pitești a ratat calificarea în semifinalele Cupei României după ce a …Citește articolul »Soțul își caută nevasta dispărută!
În ziua de ieri, 04 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție …Citește articolul »Din carantină, a plecat…la lemne!
Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Țițești, a fost amendat de …Citește articolul »Amendat că a încălcat măsura carantinării
Un control de rutină în trafic a dus la identificarea unui tânăr care venise recent …Citește articolul »
Vineri, 5 martie SFINTII ZILEI |
![]() • Sf. Mc. Conon, grãdinarul • Cuv. Marcu Ascetul • Sf. Mc. Evloghiu, cel din Palestina • Sf. Mc. Evlampiu • Sf. Mc. Arhelau si a celor 152 împreunã cu dânsul • Sf. Mc. Ioan Bulgarul |
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 |
Link sponsorizat
Arhivă site

Comentează »»» »»» »»»