- Conf. dr. Adrian Tase
Ne aflăm în plină pandemie. Lupta cu boală COVID-19 cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2 este grea, dar nu și singura. Alături de pandemie, avem infodemia, adică lupta dintre tabăra tehnofobă și antiintelectualistă versus tabăra pro-știință și “corectă politic”. Prima lansează mesaje care pun la îndoială însăși existența virusului, respectiv a bolii COVID-19, sabotează masca și vaccinul, suspectează chip-uri 5G, organizează mitinguri, etc., etc.. A doua tabăra aduce argumente științifice și suportive pentru administrație.
Pentru bunul mers al lucrurilor este nevoie de transparență. Cenzura alimentează conspiraționismul. De aceea, conf. dr. Adrian Tase a selecționat câteva întrebări frecvent adresate de public însoțite de răspunsurile date de experți în domeniu.
1 Vaccinul a apărut dubios de rapid.
Avem două tipuri de vaccinuri: primul bazat pe tehnica ARN mesager, respectiv pe tehnica virusului atenuat.
Principiile tehnicii de vaccinare cu ARNm datează din anii ’90. De atunci și până în prezent s-a elucidat cum se construiește moleculă ARNm că să fie procesată eficient de celule, respectiv cum sunt învelite moleculele ARNm pentru a ajunge neatinse la țintă. Dacă Pfizer este o companie puternică de câteva decenii, Moderna era în anii ’90 o companie de start-up, care și-a câștigat o experiență enormă cu ocazia epidemiei MERS, produsă tot de un coronavirus, predominant în Asia. Tehnologia ARNm este în pole-position pentru premiul Nobel.
Vaccinurile cu virus atenuat folosesc principii clasice și își găsesc loc pe piață, fie pentru că producătorii de vaccin bazat pe ARN mesager nu fac față cererii imense, fie pentru că unele persoane au mai multă încredere în tehnologia clasică.
Următoarele întrebări de adresează vaccinului cu tehnologie ARN mesager.
2 Cum funcționează vaccinul ARNm?
Dogma centrală a biologiei moleculare spune că ADN este convertit către ARN prin transcriere, iar ARN către proteine prin translație. Aceste procese au loc în toate cele 37 de trilioane celule umane și 10 miliarde de molecule proteice.
Cum decurge această magie? În nucleul celulei se află ADN care conține codul genetic care se formează prin alinierea în diverse combinații de câte 3 din 4 tipuri de baze azotate: adenină, timină, citozină și guanină. Polimerul ADN se găsește în nucleu fie într-o stare activă, eucromatina, cu ADN-ul desfășurat, fie într-o stare depozit, heterocromatina, fiind ascuns procesului de transcriere (conversie spre ARNm). În ARN avem tot 4 baze azotate, adenină, uracil, citozină și guanină. ARNm este exportat din nucleu și ajunge în citoplasmă, la ribozomi (corpusculii Palade) responsabili pentru conversia mesajului genetic către proteine, adică traducere. Practic, ARNm este citit codon cu codon de către ribozom, care pe baza acestor instrucțiuni asamblează proteină, aminoacid cu aminoacid, până când apare codonul Stop și procesul încetează. Vaccinurile Pfizer și Modernă șuntează această transcriere ADN-ARNm din nucleu, evident pentru că ADN-ul nostru nu codifică în mod natural proteine ale SARS-CoV-2. În schimb, ARNm este livrat direct în citoplasmă. Ribozomii nu discriminează între ARNm-uri și nici nu au preferințe pentru ce proteine rezultă, astfel încât vor traduce ARNm-ul din vaccin exact cum o fac cu orice ARNm pe care îl întâlnesc. Celulă sintetizează astfel proteine virale tipice și afișează fragmente din ele pe suprafața ei externă, suficient pentru a fi rapid depistate și identificate că antigeni străini. Pe baza acestor antigeni se sintetizează apoi anticorpii specifici neutralizanți (aceia care se măsoară prin testele rapide). Separat, știm acum că se generează și o populație de limfocite T citotoxice, pregătite oricând să distrugă o celulă infectată SARS-CoV-2.
3 Este sau nu posibil că ARNm din vaccin să producă modificări ale ADN celular?
Răspunsul este clar: Nu, pe baza explicației de la punctul 2.
4 Vaccinarea ARNm este “terapie genică”?
Răspunsul este clar: Nu pe baza explicației de la punctul 2.
5 De ce este atât de sensibil la temperatură vaccinul ARNm de la Pfizer?
Experții spun că diferența de temperatură nu este relevantă biologic. Răspunsul vine mai degrabă dintr-o perspectivă business, o companie lider de piață care are un prestigiu de apărat își ia măsuri de precauție mai mari decât o companie mică, ce caută un avantaj competitiv pe această piață acerbă.
6 Poate declanșa vaccinul o boală autoimună sau o criză autoimună la cei cu boli autoimune preexistente?
În bolile autoimune, sistemul imun atacă violent prin anticorpi celule ale propriului organism. Cele mai cunoscute boli autoimune sunt poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic sau diseminat, scleroza multiplă, sindromul CREST. Boala Crohn are un mecanism mai complex, care pare să includă și veriga autoimună. Până în prezent, și experiența crește cu fiecare zi, nu există cazuri confirmate de declanșare sau agravare a unor boli autoimune. De aceea, se recomandă vaccinarea și la persoane cu boli autoimune, dacă, desigur, nu au altă contraindicație.
7 De unde vin reacțiile alergice?
Reacțiile alergice nu se datorează nicidecum ARNm în sine, ci lipidelor protectoare, care sunt similare celor utilizate la șampoane, pastă de dinți, crema de ras, lubrifianți, laxative, etc..
8 De ce mor celulele care preiau ARNm?
Celulele care preiau ARNm și încep să sintetizeze proteine virale vor fi neutralizate de sistemul imun sau vor dispărea onorabil prin apoptoză. Acest proces ilustrat intuitiv de căderea frunzelor ruginii de toamnă, se produce și în organismul uman la nivelul tuturor țesuturilor, de exemplu descuamarea stratului superficial de piele. Sacrificiul este la fel de irelevant ca și spargerea unor ouă că să faci omletă.
9 Cât va dura efectul protector al vaccinului?
Minimum 6 luni, ca și la virusurile gripale. Acolo intervalul este suficient, pentru că perioada vulnerabilă se suprapune sezonului rece.
Pentru vaccinul care se adresează actualei pandemii, sunt autori care estimează o durată protectivă de 9 luni. Ideal ar fi însă 12 luni, pentru a ne putea vaccina anual. Vom afla răspunsul prin dozarea anticorpilor post-vaccinare la diverse intervale de timp.
10 Câți trebuie să se vaccineze pentru a obține imunitate de turmă?
Majoritatea absolută a populației, din punct de vedere statistic, preferabil toți.