Judecat pentru evaziune fiscală

0



Un piteştean în vârstă de 52 de ani, administrator al unei firme, riscă închisoarea fiind acuzat de evaziune fiscală. Omenii legii au descoperit că în urmă cu mai bine de opt ani, acesta nu a înregistrat în contabilitate mai multe facturi.


Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, ce-l vizau pe B.D de 52 de ani, din Piteşti. „Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2012 – 2013, un bărbat de 52 de ani, din Pitești, în calitate de administrator al unei societăți din municipiul Pitești, nu ar fi evidențiat în documentele financiar-contabile mai multe facturi fiscale de livrare a unor produse. Pentru recuperarea prejudiciului, stabilit la peste 20.000 de lei, au fost instituite măsuri asiguratorii”, declara Mădălina Epure, ofiţer de relaţii cu presa al IPJ Argeş. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată. Dacă va fi găsit vinovat, afaceristul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 8 ani. M.Sandu