- Curierul zilei vă prezintă tehnicile de pescuit
Curierul zilei şi-a propus să vină în sprijinul pescarilor sportivi din judeţul nostru. În fiecare săptămână vă vom prezenta câte o baltă de pescuit din Argeş şi nu numai, tehnici de pescuit la diverse specii de peşti, nade, momeli şi monturi pentru prinderea acestora, reţete culinare pe bază de peşte şi cele mai importante legi în vigoare privind pescuitul sportiv. În această săptămână vă prezentăm Pescuitul sportiv la fitofag. Informaţiile sunt oferite de specialiştii de la Total Fishing, unul dintre cele mai bune site-uri de pescuit din ţară.
Cel mai eluziv peşte în juvelnicele pescarilor este fitofagul. Deşi prezent în cantități mari în apele noastre, pescarii încă nu reușesc să găsească un tipar pe care să îl aplice și să le aducă un fitofag în juvelnic.
Combate excesul de vegetaţie
Fitofagul este un reprezentant al familiei ciprinidelor. Originar din Asia, a fost introdus agresiv în Europa, iar la începutul anilor 60 și la noi în ţară. Este un fitoplanctonofag, ceea ce face din fitofag un peşte extrem de greu de prins. Hrana de bază este fitoplanctonul. Este un mare consumator de alge. Are și un ritm de creștere foarte rapid, ceea ce îl face valoros din punct de vedere economic. Carnea de fitofag este bogată în grăsimi. Este un soi de peşte care ajută și combate excesul de vegetație din iazuri și heleşteie. Ca o paranteză, intestinul acestui peşte este până la de 10 ori mai lung decât corpul acestuia. Nu este un concurent direct la hrana crapului, însă, este o amenințare reală la adresa puietului altor specii. Poate trăi 20 de ani și cântări în jur de 50 Kg excepțional.
Unde găsim fitofagul
Cu precădere, toate iazurile și heleşteiele, la fel ca și cursurile mari de apă (dulcicola) sunt populate cu fitofag. Ţara de baștină este zona cuprinsă între Amur (Siberia de Est ) și Xijiang (China). Este din ce în ce mai prezent inclusiv în marile lacuri din America. Datorită capacității ridicate de aclimatizare, fitofagul colonizează extrem de rapid cursurile de apă de tip afluenți ai fluviilor mari în care a fost introdus. Se poate reproduce natural, doar în anumite condiții, direct în curentul apei și în zona superioară a râurilor.
Vântul, cel mai mare duşman
Fiind un peşte fitoplanctonofag, are o dietă destul de precisă. În marea parte a timpului “filtrează” apa cu scopul de a culege fitoplanctonul. Este un peşte prezent pe durata sezonului cald în straturile superioare ale apei. Iarna nu se mai hrănește și hibernează în bancuri la cele mai mari adâncimi ale arealului în care trăiește. Problema ce necesită rezolvare (pescuitul la fitofag ) are în concluzie variabile sensibile. Pescuit la suprafață și hrana similara planctonului. Dacă le dezbatem pe rând, putem ajunge la câteva sugestii și teorii aplicabile. Pescuitul la suprafață necesită atenție sporita, echipament adecvat și tehnicitate mare. Cel mai mare “ dușman” al pescarului de fitofag este și va rămâne vântul. În filmul apei, când sunt valuri, acest peşte este greu de localizat.
Comportamentul fitofagului
Pentru a încerca o partida de pescuit la fitofag, este necesar să cunoaștem foarte bine lacul ce urmează a fi pescuit și traseele bancurilor de peşti. Fitofagul se deplasează în bancuri și acest indiciu este vital. Un banc variază ca număr de indivizi, dar niciodată mai puțin de 10 până la 12 exemplare. Grupurile mai mici ce pot fi zărite sunt doar rătăcite de turmă și atât. Odată stabilita ruta de migrație în apă a fitofagului, am rezolvat cea mai importanta ecuație!. Urmează al doilea pas în identificarea nadei și a momelii pe care un fitofag nu ar refuza-o. Planctonul este microscopic iar peştele va circula mult pentru a-și procura hrana. Că atare, depune destul de mult efort în acest sens.
Tipologia nadei la fitofag
Daca va găsi în calea sa porțiuni de apă unde nada cu granulație mică și suspesie ridicată poate fi ușor de identificat, se va opri să inspecteze. Va începe să și consume, tot prin aceeași metodă. Fitofagul nu “muşcă” direct momeala. Mai degrabă “sitează apa” având ca scop depozitarea particulelor mici în zone speciale în cavitatea bucala, ca mai apoi să le ingere. În concluzie, nadele cu granulație mică, suspensie ridicată și culori pronunțate pot fi o soluție în acest tip de pescuit. Cârligele sunt absorbite accidental. Pescuitul sportiv ne obligă prin regulament la doar două cârlige pe montură. La fitofag, ai nevoie de unul singur. Trebuie să fie ușor și rezistent. Momelile trebuie să fie flotante și ușor de absorbit. Pufuleți sau pop-up-uri sunt cele mai indicate. Montate pe cârlig direct!.
Pescuitul staționar la fitofag
Tehnica de pescuit la fitofag la staționar la suprafață este cea mai încercată metodă. Din păcate, fără rezultat pentru majoritatea pescarilor. Lipsa corelării nadei cu a momelii și a cârligului sunt cauza principală. În cele ce urmează, vă propunem o metoda care nu numai că va da randament, dar demonstrat a fost și este cea mai bună metodă!
Echipament
O lansetă, o mulinetă și un fir calibrat dimensiunii exemplarelor este tot ce aveți nevoie. Tehnica implică mobilitate ridicată, fiind un pescuit activ de localizare a bancului de peşti. Timpii de așteptare trebuie să fie cât mai mici și repozitionarea pescarului cât de des se poate în urmărirea bancului.
Fire
Chiar și la o greutate de numai 2 Kg spre exemplu, un fitofag iți poate da bătăi de cap. Faptul că este prins la suprafață este un real pericol pentru fir. Poate ceda ușor dacă nu are diametrul corespunzător taliei peștilor. Fiind un peşte de suprafață, are o mai bună expunere la soare, implicit asimilează mai multă căldură (baterii încărcate – animal cu sânge rece: depinde de surse externe de încălzire). Nu numai diametrul este important, ci și cantitatea totală. În urma înțepării unui exemplar, poți avea plecări și de 100 de metri (daca bazinul are aceste dimensiuni). De la minim 0.25 milimetri și până la un 0.32, există o mare varietate de fire ce se pot utiliza. Este bine să ne gândim și la o elongație medie. Ajută mult în drill gradul de elasticitate al firului.
Lansete
Aveți nevoie de o lansetă lungă în primul rând. Ideal una de 3.90 metri. Vă ajută atât în lansare (distanţă și precizie) cât și în drill. Fitofagul oferă drill-uri pline de forță. Lanseta trebuie să fie echipata cu inele generoase pentru a facilita fluiditatea firului în cele trei etape : lansare, drill și recuperare.
Mulinete
Mulinete cu tambur generos și recuperări mari. Aici ne oprim. Minim 10000 ca dimensiune (reper pentru tambur) și 90 de centimetri în recuperare pe o tură de 360 de grade rotație manivela. Avem nevoie să “bobinam” repede și mult, atât în recuperare cât și în drill. M.D.