Un buget turcesc

18
1

  • Din punctul meu de vedere



Bugetul României le poate părea unora ca un zaț de cafea în care doar coaliția de la guvernare poate ghici viitorul. Ei bine, nu este chiar așa, dacă ne străduim, putem înțelege și noi ce se întâmplă.


În primul rând, de observat că acest buget a fost plimbat pe la Bruxelles, iar presa anunța pe la mijocul lunii februarie că Florin Cîțu susține că a obținut sprijinul oficialilor europeni pentru bugetul României și programul de reforme. El și-a avertizat miniștrii care au cerut mai mulți bani la elaborarea proiectului de buget că vor pleca dacă nu realizează execuția bugetară până la mijlocul anului.
Prima concluzie este că avem un buget aprobat de celebrul domn Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene.
Rămâne fără răspuns întrebarea dacă în Europa mai există vreo națiune care nu își face singură bugetul, acceptând să îl facă alții, pe care nu îi votează și nu îi poate trage la răspundere dacă lucrurile merg prost.
Pentru că, să fim serioși, pe funcționarii din capitala UE nu îi doare burta nici de soarta copiilor, nici de cea a pensionarilor din România, având ei vaga impresie că istoria ne-a tras-o de când suntem pe pământ, așadar am învățat să strângem din dinți și să plecăm capul.
Nu este așadar de mirare că nu se măresc pensiile și alocațiile, că sunt tăiate tichetele de vacanță, trenul studenților și sporurile. Când ești funcționar european și câștigi enorm, când faci jocurile companiilor multinaționale, îi privești pe români ca pe niște cifre, nu ca pe oameni.
Din moment ce a fost aprobat la Bruxelles, bugetul nu mai trebuia modificat în Parlament, asta e logic, probabil că premierul Cîțu a dat asigurări că orice amendament va fi considerat ca fiind scris pe, mă scuzați, hârtie igienică.
PSD a depus, dacă am înțeles bine, vreo 3500 de amandamente și au fost aprobate ZERO. De remarcat că pesediștii dlui Mînzână, de la Argeș, conduși în Parlament de dna Bucura Oprescu au fost lideri la amandamente zadarnice, depunând 700. Vă închipuiți câtă muncă aruncată la gunoi.
În aceste condiții, vorba deputatului Nicolae Georgescu, Parlamentul a fost golit de conținut. Aș adăuga observația că voința națională a fost și ea golită de conținut, din moment ce PSD a câștigat alegerile dar a pierdut dreptul de a avea vreun cuvânt de spus cu privire la buget.
Foarte interesant este și altceva, anume că, pe surse, aflu ce filosofie au practicat liderii aflați la putere, zicând că dacă românii nu sunt în stradă, sunt liberi să facă ce buget le convine. Au vrut să spună, desigur, ce le convine funcționarilor de la Bruxelles, dar e interesant de observat că nimeni nu spune pe față că avem un buget ticălos, turcesc, construit la Istanbul. Mă rog, la Noul Istanbul.
Cu privire la ieșirea românilor în stradă putem spune câteva lucruri, observând că am avut o sută de mii de oameni care au luminat cerul cu telefoanele, în Piața Victoriei, pentru o definiție a abuzului în serviciu, dar nu avem pe nimeni în stradă pentru tăierea salamului și pâinii puse pe masă.
Cele câteva grupuri mici de protestatari par aduse la protest pentru a demonstra, cui vrea să priceapă, că excepția întărește regula. Evident, aceste proteste sunt un simulacru.
Manipularea și serviciile stabilesc prioritățile și revolta maselor, ne umblă la stomac și la facturi și ne demonstrează că totul e bine în cea mai bună dintre Româniile posibile.
Aș vrea să semnalez doar un aspect care arată că nu se putea schimba o iotă din bugetul turcesc, că european nu poate fi, servit României.
După cum se știe, au fost tăiate pensiile speciale ale parlamentarilor. Aferim ! În acest fel, s-au economisit 50 de milioane de lei, suficient cât să fie folosiți la creșterea alocațiilor sau în oricare alt fel de creștere în sprijinul populației.
Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, a venit cu o ideea excelentă, să fie folosiți banii pentru a se oferi fiecărei femei care aduce pe lume un copil o primă de 2000 de lei. Iartă argumentele:
x
” Susținerea amendamentului PSD de creștere a natalității prin acordarea unui voucher de 2.000 de lei la nașterea fiecărui copil.
Problema depopulării României, o problemă de proiect de țară, de viabilitate a statului român, a națiunii române!
Mecanismele psihosociale din spatele deciziei de a avea sau nu copii sunt preponderent de ordin material.
55,41% dintre români au răspuns – într-un studiu al Academiei Române – că situația financiară îi împiedică să aibă numărul de #copii pe care și l-ar fi dorit.
Proiecția ONU privind #populația totală a României ne spune că de la o populație de aproximativ 19,2 milioane de locuitori câți suntem în prezent, în anul 2050 populația va fi de 14,9 milioane.
Banca Mondială ne arată că #România are cea mai mare pierdere de tineri absolvenți ca număr de locuitori: – 3,6 milioane.
Dacă nu luăm măsuri acum, peste 20-30 de ani sistemul de pensii va intra în faliment.
Avem nevoie de politici publice de suport pentru familiile cu copii, iar creșterea natalității trebuie să fie parte a unui proiect de țară coerent, constant de substanță, susținut de întreaga clasă politică.”
x
Evident, s-a ales praful și de această idee, a fost și ea aruncată la coș de așa-zisa ”dreaptă”.
Până la urmă, construit sau nu la Bruxelles, aș fi spus că acest buget e unul de criză și i-aș fi înghițit toate abuzurile, dar două aspecte mă fac să spun că e buget turcesc.
1. În campania electorală, PNL și USR – PLUS nu au scos o vorbă despre tăieri, despre blocarea alocațiilor, pensiilor și salariului minim, așadar românii au fost mințiți.
2. Din acest buget turcesc, puterea și-a luat partea leului, dând județelor și primăriilor unde au oamenii lor un supliment nesimțit de bani, nu de alta dar să poată face ceva licitații pentru propriul buzunar.
Aceste două observații fac bugetul să fie ticălos, iar faptul că a fost croit la Înalta Poartă îl face turcesc.
Avem așadar un buget turcesc, iar că e ticălos se subînțelege.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

18 COMENTARII

  1. Dacă d-na deputat Oprescu solicita astfel de indemnizaţii pentru mamele care muncesc (deci cotizează la bugetele sociale), atunci propunerea sa era corectă. În realitate, se vrea a se stimula mai ales familiile asistate social a căror copii vor deveni alte cazuri sociale. Ca să nu mai spun că alocaţiile lor vor fi consumate de părinţii pomanagii şi nu vor ajunge la copii. Dar din astfel de medii declasate social îşi culege PSD-ul voturile!

  2. Pentru ca nu ma pricep la detaliile tehnice despre alcatuirea unui buget, am citit interviuri sau articole ale specialistilor in domeniu. Pe scurt, cateva constatari ale acestora:
    – bugetele elaborate de PSD prevedeau cresterea economica prin stimularea consumului. Intr-o economie ideala, sigur ar fi functionat. Ce inseamna ideal? Ca noi toti sa ne cumparam masini, telefoane, televizoare, masini de spalat, laptopuri, alte electrocasnice sau toate alimentele produse de romani. Cati dintre dumneavoastra se incadreaza? Daca nu se indeplinesc criteriile, politica economica este falimentara. Asta pentru ca, o spun toate statisticile, romanii cumpara cu precadere produse de import.
    – bugetele de dreapta pun accentul pe investitii si stimularea economiei reale, adica cea care produce plus valoare. De aceea sunt deschise atatea santiere, pe care se si lucreaza ( drumul Pitesti-Craiova, Pitesti-Sibiu, loturi din autostrazile din Transilvania, viitoarea autostrada din Moldova, podul gigant peste Dunare, etc) Toti specialistii spun ca fara o infrastructura bine dezvoltata nu poate exista dezvoltare economica.
    – in nici o economie dezvoltata nu exista atata discrepanta intre sectorul privat si cel bugetar, in conditiile in care privatul aduce banii adevarati in economie. Sunt de acord ca nici un stat nu poate functiona fara sectoarele bugetare, insa nicaieri nu au atatea privilegii.
    Domnule ziarist, ideea geniala a deputatei Bucura este copy-paste din madam Firea, cea care a acordat acest ajutor fix femeilor gravide si fix in acelasi cuantum! Ca veni vorba, alt exemplu de rispire a banului public, fosta primarita alegand sa sisteze investitiile in favoarea acordarii unor pomeni care de care mai neinspirate. Probabil si de aceea a infrant in alegeri..
    PS Nu stiu cat de inspirat este titlul editorialului, am vizitat Turcia pentru prima data acum vreo 30 de ani, cand le-am vazut autostrazile cu leduri in loc de marcaje, mi-am facut cruce!
    Nu mai amintesc de altele…

    • Sa incep cu sfarsitul comentariului tau:
      Titlul articolului face aluzie la „Inalta Poarta Otomana” din epoca fanariota, nu la Turcia moderna. Printre randuri este prezentata UE (sau Comisia Europeana de la Bruxelles) ca o „Inalta Poarta Europeana” in fata careia primul ministru este nevoit sa isi prezinte bugetul spre aprobare. Pe partea aceasta sunt total de acord cu ziaristul, guvernele noastre din ultimii 20 de ani intrecandu-se in slugarnicie fata de UE

      Iar referitor la continutul comentariului tau:
      Ideea PSD de crestere economica bazata pe cresterea consumului functioneaza, da, chiar functioneaza, cand consumul este sustinut prin CRESTEREA DATORIEI EXTERNE.
      PSD a folosit imprumuturile externe la 2 mari categorii de cheltuieli:
      – cresterea numerica a aparatului bugetar si cresterea salarizarii acestuia
      – cresterea pensiilor aflate in plata

      Evident ca cele 2 feluri de cresteri de venituri ale populatiei au dus la cresterea consumului.

  3. ” Prima concluzie este că avem un buget aprobat de celebrul domn Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene „. Fix, cum pe vremuri … Sulica Maganificu-l privea pe Rares Voda ca pe-o scarba/cel ce se tara in patru labe … Pentru pricepere, vezi filmul „Suleiman Maganificul” !

  4. PSD vorbeste de cresterea pensiilor, dupa ce in guvernarea sa a sabotat Pilonul II de pensii si a crescut procentul de contributii la Pilonul I.

    Acest fel de a guverna este POPULISM, sacrificand viitorul celor care muncesc si contribuie social acum in favoarea pensionarilor care primesc pensii marite tot acum.

    Este evident ca peste 15-20 de ani, cand generatia „decreteilor” va iesi la pensie, faptul ca Pilonul II nu va avea o capitalizare prea mare va genera o criza a pensiilor aflate in plata
    si acoperite de contributiile generatiei „PRO – Stii si castigi” – generatie care va contribui atunci tot la Pilonul I cu cat va putea ea (tinand cont ca in ultimii ani circa 50% din copiii romanilor se nasc in strainatate, adica in Spania, Italia etc.).

    Sa ne intelegem bine:
    – toate tarile din lume au probleme cu plata pensiilor atunci cand natalitatea variaza de la o generatie la alta (problemele aparand cand generatia nascuta pe natalitate mare primeste pensii de la generatia urmatoare)
    – pentru a evita aceste probleme s-a inventat Pilonul II (fonduri private de pensii) astfel incat cine a contribuit la tinerete sa primeasca la batranete efectiv din contributia sa, nu a copiilor sai

    Dar bineinteles ca guvernul care renunta la Pilonul I (public) isi pierde din puterea de seductie a electoratului prin faptul ca nu mai poate mari pensiile inainte de alegeri prin simpla comanda politica.

  5. Legat de bugetul guvernarii de dreapta eu vad in el speranta la o crestere economica de durata bazata pe investitii in infrastructura, adica acel gen de investitii care isi aduc roadele pe termen lung, uneori chiar mai lung decat un ciclu electoral.

    Cand ma gandesc ca PSD a incercat sa construiasca autostrada A3 Comarnic – Brasov in Parteneriat Public Privat (PPP) ignorand pur si simplu folosirea fondurilor europene si garantand, totodata, investitorului Privat din PPP venituri anuale platite de la bugetul statului pe 30 de ani…
    nu pot sa nu remarc faptul ca noua guvernare a inceput lucrarile efective la A1 Sibiu – Pitesti (autostrada sabotata de PSD pentru a ‘rentabiliza’ A3), cat si la alte autostrazi necesare, precum A0 – construita intr-o zona de campie fara probleme de alunecari de teren, tuneluri sau alte nebunii.

    Bineinteles ca pensionarilor nu le trebuie autostrazi, deci nu au de ce sa voteze cu dreapta, dar Romaniei sigur ii trebuie.

  6. Inodori (deși nu prea faceți duș, dimineața), insipizi (Covidu’ e pe voi) și incolori (terni, nu pricepeți nuanțele, talibani)! O să mă rugați să vă mai bag bățul prin gard. Nu mă mai interesează. Pe voi, și dacă dreapta vă omoară spuneți ,,murim cu drag, face Câțu investiții și ne resuscitează!”. Doar 7 comentarii prăpădite și amărâte, între voi ,,specialiștii”. Mi-e milă!

    • Instabil psihic si pierdut in spatiu. Nu plecasei, mă, narcisistule? Ai derapat, ai pierdut busola, te-ai rasturnat ? Mai incearca o data si ia-ti un elan mai mare. Un avânt, bineinteles, sa nu te urci cumva pe vreun biet elan.

    • Sigur, o să fiu acuzat că am promis ceva. Scuze pentru limbaj! Dar când văd că, împotriva oricărei logici, în loc să fie criticată, puterea este ridicată în slăvi deși dă în gropi de deșteaptă ce e iar opoziția este blamată în continuare, nu mă pot abține. Dacă măsurile luate (care mi se par cumva corecte, deși electoratul care a votat orbește a fost mințit) vor aduce binele în casele noastre, jos pălăria, voi lăuda și stima pe conducătorii actuali ai României.

      • Dar tu comentezi… comentatori, A. Riciu. Nu ai idei, opinii personale comentarii pe linia subiectului editorialului.
        Te superi pe cei care au opinii personale și comentarii.
        Nu mai vorbesc cât preț pui pe cuvântul tău. Te consideri o persoană respectabilă… Ce standarde ai, omule?

    • Pardon, doar 6 comentarii prăpădite și amărâte ca unu e o erata prăpădită si amarata !!!!!!! Ăștia studiază la greu, bai nene, nu te joci cu „economiștii” …vai mama lor !!!!

  7. Când seara zici că te retragi iar dimineața te răzgândești, ești fie ridicol, fie mincinos, fie amândouă la un loc. Merg la sigur cu ultima variantă…

  8. K-ariciule ești daună totală și gata de dus la REMAT. Acolo ajung epavele fără valoare. Se dă totuși 0,60 lei / kg. Asta ca să-ți cunoști prețul în lei, adică cât valorezi tu. Ai loc cu tot cu clica ta : OBLIO, VCITITOR, VDTOTH, ANTON și toți cei inventați de mintea ta bolnavă.

    • Sa mori tu, bah anonimule ? exista totusi o valoare in bani dar ce ne facem cu unu’ ca tine care nu valoreaza nimic !!! nu numai ca nu esti primit la Remat dar cum ai trecut poarta (insotit de toata sleahta ta ) trebuie platita o taxa pe prostie/imbecilitate „adica cat” valorezi tu !!! ZE-RO AB-SO-LUT ! cum silabiseste tac-tu kwj ( cu litere mici pentru ca e extrem de mic la marimea lui )

  9. Comentatorii care au scos din puțul gândirii lor sintagme de genul ,,a plecat pe ușa din spate”, ,,să nu lovim în cel căzut” m-au făcut să mă răzgândesc. Păi vreți să vă las singuri pe lume, de pripas? Mi-e drag să vă citesc, îmi place ce și cum ,,scriți”. Nu sunt nici ubicuu, nici nu postez sub mai multe nume, sunteți în eroare. Mulți dintre voi, contestatarii lui Smeoranu dar susținători ai dreptei, sunteți extrem de rigizi, opaci la argumente, considerați că dețineți adevărul absolut. În privința limbajului, nu mai vorbesc, m-ați întrecut, se vede mai sus. Și nu mă mai faceți în toate felurile, că dacă s-ar putea vedea c.v.- urile (și altele), comparativ, mulți ați înghiți în sec. C’est la vie!

    • Iarăși te lauzi; nu știu dacă îți mai amintești poezia cu pițigoiul:
      „Cine e mai sus ca noi?
      Câți ca voi, câți ca voi…”
      Te iei la întrecere cu alții în jigniri, insulte, urâțenie a limbajului. Cum faci dovada a ceea ce te pretinzi? Ce exemplu dai?
      Ți-a dispărut respectul de sine, căci față de alții ce să mai spunem. Și fără respect, multe nu se pot face.

Comentariile sunt închise.