Timpi de preparare:
Timp de preparare: 40 min
Timp de gatire: 35 min
Gata în: 1 ore, 15 min
Ingrediente:
600 g carne tocată din piept de pui
2-3 linguri ulei
1 legătură ceapă verde
1 legătură leurdă
2 linguri pesmet
1 ceaşcă smântână
4 ouă
100 gr. şuncă presată
100 gr. telemea
100 gr. caşcaval
sare
piper
Mod de preparare:
1. Carnea tocată se pune într-o tigaie cu puţin ulei şi se căleşte uşor. Se condimentează cu sare şi piper şi se amestecă, astfel încât să se pătrundă toată carnea. Se adaugă ceapa şi leurda tocate mărunt şi se mai lasă la foc mic doar 2 minute.
2. Se răstoarnă compoziţia de carne într-o tavă unsă cu puţin ulei şi tapetată cu pesmet, pe fundul căreia s-au aşezat 2-3 felii de şuncă. Se toarnă apoi două ouă bătute cu jumătate din smântână, se presară telemeaua tăiată cubuleţe, se acoperă cu restul de şuncă presată şi se toarnă celelalte ouă bătute cu restul de smântână.
3. Se pune în cuptorul încins şi se coace la foc potrivit 30-35 de minute. Cu 10 minute înainte de a fi gata se presară caşcavalul ras. Se serveşte cu salate de sezon.
Cititorii care doresc să posteze comentarii la articolele publicate pe site sunt rugaţi să ţină cont de următoarele lucruri:
* Oricine e binevenit să comenteze pe marginea textelor publicate pe site
* Limbajul folosit trebuie să fie obligatoriu unul civilizat
* Nu sunt admise exprimările triviale, jignirile, înjurăturile etc
* Orice comentariu este moderat şi va apărea pe site în cel mult 12 ore de la postare
* Ne rezervăm dreptul de a şterge, fără nicio explicaţie, comentariile care depăşesc graniţa unui limbaj pe care noi îl considerăm civilizat sau care nu au nicio legătură cu tema abordată în articolul comentat.