Boxerul Adrian Preda se pregătește pentru Campionatul Mondial

0




Cei mai buni pugiliști din România au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Campionatul Mondial de Box rezervat tineretului, întrecere care va avea loc luna viitoare în Polonia.


Piteștiul are mari șanse de a avea un reprezentant la această competiție la care vor urca în ring cei mai buni boxeri din lume cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani. Este vorba de pugilistul Adrian Preda, sportiv legitimat la FC Argeș-CSM Pitești. Boxerul pregătit de antrenorul Ioniță Mărășescu se află în pregătire la Bacău cu lotul național și este prima opțiune a FRB pentru întrecerea de luna viitoare.
Este dublu vicecampion european
Piteșteanul este component de bază al lotului României, iar în 2019 și 2020 și-a trecut în palmares două medalii de argint la Campionatele Europene de juniori la categoria 56 kg. Tot anul trecut, Preda a câștigat și bronzul la Campionatul Național de Tineret. Ioniță Mărășescu, antrenorul sportivului își dorește foarte mult ca acesta să reprezinte țara noastră la Mondialul din Polonia. Pentru Adrian Preda ar fi prima participare la o competiție de o asemenea anvergură
Lotul Cubei nu a mai venit în România
Vasile Câtea, președintele Federației Române de Box, a anunțat că lotul Cubei nu a mai venit în România pentru o pregătire centralizată alături de lotul de tineret al țării noastre din motive pandemice: ”În aprilie avem Campionatul Mondial de tineret în Polonia și aveam programată în această perioadă o bilaterală cu Cuba, în două orașe, la Brăila și la Bacău. Nu au mai venit la această pregătire, am înțeles că nu merg nici la Campionatul Mondial din cauza Covid. Ne-ar fi ajutat foarte mult o pregătire cu ei. Dar facem pregătire cu echipa Ungariei, cu Bulgaria, iar fetele sunt acum în Turcia”.
Cupa României, la Iași
În altă ordine de idei, până la sfârșitul acestei săptămâni, Sala Polivalentă din Iași găzduiește Cupa României la box pentru seniori. În ringul din Moldova vor boxa cei mai valoroși pugiliști ai țării la nivel de seniori și Under 22. Printre personalitățile boxului românesc care vor fi prezente la Iași se numără Dorel Simion și Francisc Vaștag. Galele de joi și vineri încep la ora 16.00, iar finalele de sâmbătă vor avea loc cu începere de la ora 11.00. CSM Pitești nu va avea nici un repreyentant la această întrecere, întrucât clubul din Ștrand nu are sportivi seniori. M.D.