Bani cheltuiți de partide în februarie!

0



O analiză amănunțită asupra subvențiilor acordate partidelor politice și modul în care sunt cheltuiți banii a fost făcută de Expert Forum(EFOR). Din aceasta reiese că în luna februarie cea mai mare subvenţie de la stat a revenit PSD, urmată de PNL şi de USR. De asemenea observăm că deşi a primit o subvenţie de peste un milion de lei, AUR a cheltuit numai…8 lei, pe comisioane bancare.


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a început să publice informații despre modul în care se cheltuie sumele din subvenții pentru cele șapte partide care primesc bani în urma rezultatelor de la alegerile locale și parlamentare din 2020. Pentru anul 2021, suma maximă aprobată prin Legea bugetului este de 162 de milioane, iar partidele primesc lunar sume care pot diferi, conform unui algoritm descris în Legea 334/2006, respectiv în normele de aplicare, Hotărârea 10/2016.
Sumele alocate partidelor ca subvenţii sunt cheltuite de partide pentru chirii, întreţinerea sediilor, cheltuieli de personal, pentru presă şi propagandă, reparaţii auto, prime de asigurare, sondaje de opinie locale şi naţionale, consultanţă politică şi juridică, birotică, protocol, telecomunicaţii, etc.
Iată care sunt cele mai importante concluzii, punctate de EFOR:
• Suma totală primită în luna februarie este de 19,843,634.81 lei, la fel ca în ianuarie. În luna martie, partidele au primit mai puțin, adică 11.2 milioane de lei.
• Partidele au cheltuit cam o treime din banii primiți, adică 6.1 milioane lei. Suma este relativ mai mică decât în ianuarie, când au cheltuit 6.8 milioane de lei.
• Ca și în ianuarie, Pro România a cheltuit de două ori mai mult decât a primit.
• AUR a cheltuit 8 lei pentru comisioane bancare; ce-i drept, ceva mai mult față de doar 3 lei în prima lună a anului. Recent, AUR a inițiat un proiect legislativ care ar permite partidelor să folosească banii pentru construirea unor așezăminte culturale, medicale sau sociale, în beneficiul public. Poate tocmai de aceea nu se ating de banii din subvenţii, dar nici nu fac cerere către AEP să nu mai transfere aceşti bani la partid.
• USR și PSD au cheltuit aproximativ 36% din bani, PNL și PMP câte un sfert, iar Plus doar 15%.
• Raportat la total, partidele au cheltuit cei mai mulți bani pe presă și propagandă (ca și în ianuarie), adică 47%, personal (23%), respectiv chirii și utilități (13%). Cheltuielile pentru consultanța politică și sondaje sunt reduse la jumătate comparativ cu ianuarie, ceea ce poate indica faptul că o parte din fondurile de la începutul anului au fost folosite pentru a acoperi cheltuieli de la alegerile parlamentare. PSD și PNL au cheltuit cel mai mult pentru propagandă.
Statistici la nivel de partid:
• PSD a cheltuit cel mai mult pentru presă și propagandă (63%), adică 1.7 milioane faţă de 1.1 milioane de lei în ianuarie. Pentru personal 535290.8 lei, (19%) nu există diferențe semnificative față de ianuarie. Partidul a plătit 109570.24 pentru consultanţă politică și 112,854 lei pentru cotizații la organizațiile politice internaționale.
• PNL a cheltuit 1,1 milioane de lei pentru presă și propagandă (69%) față de 1.4 (60%) în ianuarie. Cheltuielile pentru personal sunt 167892.41, dar cheltuielile pentru consultanță politică sunt de trei ori mai mici, respectiv 116481.67 lei.
• USR a cheltuit 399763 lei, adică 52% din bani, pentru personal, similar cu luna ianuarie. Chiriile și utilitățile au fost mai ieftine ca luna precedentă, însumând 108 mii lei (15%). USR a cheltuit pentru presă și propagandă doar 37,937 lei (5%), mai mult decât în ianuarie (22 mii de lei). USR a plătit 55 de mii lei pentru cotizații la organizații internaționale
• Pro România a plătit mai mult decât toate celelalte partide pentru chiriile și utilităţile sediilor și de aproape 11 ori mai mult decât PSD, adică 484,928.62 lei (80% din bani). În ianuarie, nu au fost realizate cheltuieli cu acest scop.
• PMP a cheltuit cea mai mare parte a banilor (77,641 lei), adică 73%, pentru personal.
• Plus a cheltuit cea mai mare parte a banilor pentru personal, adică 63% din fonduri, similar cu ianuarie. A mai cheltuit 35,864.83 lei pentru onorariile avocaților, executorilor și experților (15%), la jumătate față de ianuarie. De altfel, USR și Plus sunt singurele partide care au cheltuit sume ceva mai consistente pe această temă; în rest, doar PSD a dat aproape 1,000 de EUR pentru acest tip de consultanță. M.Sandu