Proiectul de buget al Piteștiului, în dezbate publică

0

Miercuri după-amiază, în Sala Mare a Filarmonicii Pitești, a avut loc o nouă dezbatere publică a bugetului local pe anul 2021. La întâlnire au participat primarul Piteștiului, Cristian Gentea, consilierii locali, dar și cetățeni ai orașului.

Bugetul Piteștiului estimat este de peste 500 milioane lei (echivalentul a 100 milioane euro), iar bugetul alocat pentru dezvoltare este de 154 milioane lei. Pentru continuarea lucrărilor deja începute sunt propuși pentru alocare 16,2 mil lei, iar pentru lucrările care vor începe în acest an se vor aloca 14,4 milioane lei. Edilul a spus că se vor aloca bani pentru reabilitatea unor străzi, modernizarea unor școli și grădinițe, reparații capitale la unele săli de sport, realizarea Parcului Lunca Argeșului 3, realizarea unei parcări de 200 de locuri pentru omologarea noii Săli a Sporturilor, construirea unui complex sportiv pe strada Costache Negri, parc pentru panouri fotovoltaice, realizarea unei parcări subterane/supraterane în Pitești, studiu de oportunitate pentru un spital, etc. Consilierii USR au propus realizarea unui tren metropolitan care să lege Piteștiul de Mioveni, așa cum au cerut reprezentanții Dacia. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.