16 permise reţinute
Miercuri, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 60.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 16 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Şoferiţele au stabilit record la viteză
Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au depistat o femeie de 53 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Țițești, fiind înregistrată cu aparatul radar cu viteza de 119 km/h. Elena B. despre ea fiind vorba, conducea un Volvo. Recordul la viteză a fost însă, stabilit de Ioana O. tânără de 25 de ani, din Coșești, care conducea un autoturism BMV. Aceasat a dat în radar pe DN 73, pe raza localității Mihăești, fiind înregistrată cu viteza de 124 km/h. Ambele conducătoare auto au fost sancţionate cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisele de conducere le-au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Şoferul băut a refuzat stabilirea alcoolemiei!
Poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Piteşti l-au depistat miercuri, pe un bărbat de 35 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Calea Drăgășani de pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Dan S. a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, fiindu-i reţinut permisul de conducere. Faptul că nu a vrut să-i fie stabilită alcoolemia nu-l ajută deloc pe Dan S. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, la fel cât se încadra şi dacă se stabilea cât de beat a fost.
Judecat după ce a condus beat!
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 14 ianuarie, Marian P. de 32 de ani, din Mioveni, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Budeasa, fiind sub influența alcoolului. Acestuia i s-a stabilit o alcoolemie de 1,57 gr/1000 ml. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro