România are deficit de 3 miliarde euro!

2

  • Deputatul PSD Nicolae Pavelescu



O analiză sumară a situaţiei economice din România, făcută de deputatul PSD Nicolae Pavelescu, arată faptul că în ultimele trei luni din guvernarea Cîţu, statul român a ajuns la un deficit de 3 miliarde de euro. Parlamentarul spune că trebuie luate măsuri urgente de susţinerea fermierilor români şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocrii pentru redresarea economiei.


Într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre, deputatul Nicolae Pavelescu a transmis: „Prăpădul este din ce în ce mai mare în economia reală! Premierul Cîțu a dus România la un deficit record, de 3 miliarde de euro, în numai 3 luni, cu 500 de milioane de euro mai mare decât cel de anul trecut și dublu față de cel în registrat în 2019, în guvernarea PSD. Sub guvernarea Coaliției Austerității, se produc în țară din ce în ce mai puține bunuri și se importă din ce în ce mai mult. Situația este disperată și în agricultură, deși în 2019 măsurile de sprijin pentru agricultori, adoptate de guvernarea PSD – cum ar fi programele „Tomata” sau pentru accesul facil la irigații, precum și acordarea de subvenții generoase pentru fermierii români – transformaseră România, din nou, în grânarul Europei, în principalul exportator de cereale din Uniunea Europeană. Guvernele Orban și Cîțu au distrus afacerile fermierilor și ne-au transformat din exportatori în importatori de cereale și de produse agroalimentare. România poate echilibra balanța comercială doar dacă Guvernul va înțelege că trebuie să sprijine cu prioritate Întreprinderile Mici și Mijlocii cu capital românesc, să încurajeze producția și exportul, nu să acorde privilegii clientelei politice pe seama veniturilor statului și a împrumuturilor galopante, la cele mai mari dobânzi din Europa.” M.S.


2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.