Sfinţii zilei

0



În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului.
Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta luându-l Însuşi Hristos şi Dumnezeul nostru, şi primind a i se numi frate, l-a uns preot, ca să-i propovăduiasră preamărita venire. Drept aceea trudindu-se cu tot felul de osteneli şi sudori, a împodobit scaunul Ierusalimului ca un păstor, iar nu ca un năimit şi făcându-se pe sine locaş Sfântului Duh, a surpat şi a stricat capiştile idolilor, şi îndreptând la lumină pe cei rătăciţi, răbdând pedepse cu multe dureri pentru dreapta credinţă a fost şi răstignit, fiind de o sută şi douăzeci de ani, şi de acolo s-a întors către cel dorit al său Mântuitoul Hristos. Acest fericit s-a învrednicit a avea două nume, că se cheamă şi Simon şi Simeon.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii ce se numeşte Cataron.
Acest fericit Ioan s-a născut în Irinopole care era una din cetăţile Decapolei, fiu de părinţi creştini şi iubitori de Dumnezeu, cu numele Teodor şi Grigoria. Făcându-se de nouă ani s-a dus la chinovie, unde s-a călugărit, şi fiind osârduitor şi smerit şi ascultător, a fost iubit de dascălul său. Şi a mers împreună cu el la Sinodul al şaptelea ecumenic, ce s-a adunat a doua oară în Niceea, apoi, mai pe urmă şi în Constantinopol.Amin.