Şefii noi în cadrul IPJ Argeş!

0



Avem şefi noi în cadrul unor secţii sau servicii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. Este vorba de trei ofiţeri care vor conduce pe o perioadă de 6 luni Secţia 1 Poliţie Piteşti, Secţia 3 Poliţie Piteşti şi Biroul de Investigarea Criminalității din Mediul de Afaceri. Schimbările vin după ce, săptămâna trecută, la comanda polițiștilor argeșeni a fost împuternicit comisarul șef Marian Badea iar șef la Poliția Municipiului Pitești a fost pus comisarul șef Mihai Neagoe.


Începând de ieri, prin dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au fost fost făcute trei împuterniciri pe numele a trei ofiţeri care să îndeplinească atribuțiile de șef de structură din subordinea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș. Primul este comisarul şef Sorin Cristian Marinescu, împuternicit în funcția de șef al Secției 1 Poliție Pitești, pentru o perioadă de 6 luni. Acesta a fost, până în urmă cu două săptămâni, şef al Poliţiei Municipiului Piteşti, la comanda căreia a fost împuternicit, săptămâna trecută, comisarul şef Mihai Neagoe. La Secţia 3 Poliţie Piteşti a fost împuternicit ca şef, comisarul şef Gabriel Petruţ Tomescu, tot pentru o perioadă e 6 luni, acesta fiind mult timp, adjunct al şefului Secţiei 3 Poliţie Piteşti. Comisarul George Irinel Coman a fost împuternicit în funcția de șef al Biroului Investigarea Criminalității din Mediul de Afaceri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș. În trecut, acesta a fost şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. Tuturor le dorim succes în activitate! M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.