Marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 262 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 19 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare. Tot marţi, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au depistat un bărbat de 22 de ani, din Aninoasa, care conducea un autoturism pe raza localității Aninoasa, fără a poseda permis de conducere. Pe numele lui Sorin Ş. a fost întocmit dosar penal , iar dacă va fi găsit vinovat riscă de la 1 la 5 ani închisoare. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro