Prima înfrângere din 2021

0



CS Mioveni a suferit în Vinerea Mare, la Craiova, prima înfrângere din 2021. Şi nu a fost una uşoară ci una la un scor mai mare, elevii lui Alexandru Pelici primind patru goluri, din partea lideurlui, în condiţiile în care în sezonul regulat, în 2021, primise doar 3 goluri în 5 meciuri, iar în play-off în alte 5 partide mai primiseră alte două goluri.


Scorul a fost 4-2 după ce la pauză Mioveniul a condus cu 1-0 prin golul lui Blănaru din debut, iar galben verzii au ratat două ocazii imense în debutul părţii secunde.
Apoi Compagno a egalat pentru gazde la o greşeală de marcaj, apoi acelai jucători a pleca tidn off-side şi a pasat pentru 2-1, pentru Blidar totul petrecându-se în numai 9 minute, între 60 şi 69.
Argeşenii au revenit prin reuşit lui Garutti realizatăşi ea din poziţie de off-side, dar în prelungiri, gazdele stabilesc scorul final din penalty.
După acest rezultat, CS Mioveni s-a depărtat la 7 punct de lider şi la 4 de locul 2, dar a rămas pe poziţia a treia a clasamentului.
Etapa se joacă vineri
Următoare etapă din play-off-ul ligii secunde este programată vineri 7 mai. CS Mioveni va juca în această rundă tot în deplasare, de data asta la Miercurea Ciuc,cu Csikszereda. Meciul este programat de la ora 16:00 şi va putea fi urmărit pe Digi Sport şi Telekom Sport.