✓ 1291: Nobilii scoțieni recunosc autoritatea regelui Eduard I al Angliei asupra țării lor.
✓ 1497: Amerigo Vespucci părăsește portul Cádiz pentru prima sa călătorie în Lumea Nouă.
✓ 1499: Este publicată prima hartă geografică a lui Amerigo Vespucci.
✓ 1503: Cristofor Columb descoperă Insulele Cayman și le denumește Las Tortugas, datorită numeroaselor broaște țestoase care se găseau acolo.
✓ 1534: Jacques Cartier a descoperit Newfoundland.
✓ 1655: Jamaica a intrat sub autoritate britanică, după stăpânirea spaniolă care a durat 161 de ani.
✓ 1717: Țarul Petru I al Rusiei aflat într-o vizită la Versailles, îl ridică pe micul rege Ludovic al XV-lea în brațe, rostind cuvintele: „Țin în brațele mele toată Franța!”.
✓ 1768: John Wilkes este întemnițat pentru articolul scris în North Briton, prin care îl critică necruțător pe regele George al III-lea. Întemnițarea nobilului a provocat revolte violente la Londra.
✓ 1824: Inaugurarea muzeul National Gallery, Londra din Londra.
✓ 1866: Carol I al României depune jurământul ca domnitor al României în Parlament.
✓ 1871: Înfrântă în războiul cu Prusia, Franța este nevoită să semneze tratatul de la Frankfurt pe Main. Franța pierde Alsacia-Lorena de est și plătește 5 miliarde franci-aur ca despăgubire de război.
✓ 1872: Sufrageta Victoria Woodhull este nominalizată de Partidul Drepturilor Egale pentru prima femeie la funcția de președinte al Statelor Unite, deși femeile nu aveau drept de vot în SUA.
✓ 1877: Adunarea Deputaților adoptă în ședința de la orele 15 primul act al României independente, Legea privind instituirea decorației «Steaua României». Deoarece la data de 9 mai Camera deputaților și Senatul, în ședințe separate, au proclamat independența a României, serbările aniversării zilei de 10 Mai vor cunoaște un entuziasm popular nemaiîntâlnit până în 1906.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro