• Din punctul meu de vedere

M-am gândit mult dacă este bine să scriu acest articol care cuprinde adevăruri greu de suportat despre mine și despre dumneavoastră, despre toți românii. În 1907, filosoful și sociologul Dumitru Drăghicescu (vâlcean de origine, cum sunt și eu) a publicat celebra carte ”Din psihologia poporului român”. Au trecut de atunci peste o sută de ani și probabil unele dintre afirmațiile lui Drăghicescu nu mai sunt valabile, altele au devenit relative, totuși, citind și recitind această carte, impresia este că spune chestiuni dureroase dar în general adevărate despre români. Suntem jefuiți însă tăcem, suntem umiliți dar acceptăm resemnați, suntem provocați dar preferăm să ne prefacem că nu se întâmplă nimic. De ce?

Iată ce spune despre psihologia poporului român Dumitru Drăghicescu:
”Prudența dincolo de margine, calculul urmărilor, răbdarea, îngăduința și modestia timidă, cumințenia pașnică sunt însușiri pe care împrejurările istorice le impuseră și le dezvoltară la români până la o maergine extremă care, după părerea mea, se învecinează cu lașitatea”.
”Orice om bine îmbrăcat impune românului, care-l crede îndreptățit să-i ceară seriviciul și să-i dea ordine, observă mareșalul Moltke”.
”Aici este cazul unei adevărate abulii, o boală de voință. Fără îndoială că această boală de voință este adevărată, și încă este cronică, durează de mult. Ea este ecoul învechit al unei perioade de patru veacuri de viață istorică pasivă, supusă la voința altora, care apasă nemilos pe sufletul notru”.
”Întreaga noastră literatură populară în versuri este predominată de note plângătoare”.
”Pe când maghiarul cheltuiește într-un moment clocotirea inimii sale, românul o ascunde și zice între dinți: ține minte. Când vine împrejurarea, el nu va uita să se răzbune. Păzește-te de ține minte, zice un proverb al ungurilor”.
”Într-un cuvânt, în toată desfășurarea trecutului nostru, nu am fost neatârnați, de capul nostru, decât un prea scurt interval de timp, pe care-l măsori cu câteva zeci de ani. În rest, istoria noastră atârnă sau de bulgari, sau de unguri, de ruși și în sfîrșit de turci, de puterile europene. La noi au poruncit și s-au făcut stăpâni toți care au trecut pe la noi și pe lângă noi.”
”Avem, ca națiune, o obârșie foarte eterogenă, compusă din tot felul de popoare cunoscute în antichitate și în evul mediu, atât de eterogenă încât abia Statele Unite din America se mai pot compara cu noi.”
”Istoria noastră ne-o făcură vecinii, nu așa cum am fi dorit noi, ci așa cum le-a plăcut lor. Noi n-am trăit viața noastră proprie, ci pe a altora, pe a mai multora, potrivit vremurilor prin care am trecut. Aproape tot ce am avut ne-a fost dat de alții, de voie, de nevoie și n-am apucat să ne asimilăm bine împrumuturile unora că degrabă au venit alții să ne impuie dorința și capriciile lor. Viața noastră istorică fu astfel un șir de schimbări la față, în cursul vremii ea fu ca o apă care ia culorile și înfățișarea peisajelor prin care trece în cursul ei. Trecutul nostru a fost impersonal, anonim, a fost o serie de moduri de a fi aproape străine, cu totul deosebite între ele.”
”Ceea ce este și mai semnificativ este că Mânăstirea Argeșului, Miorița, Legenda soarelui și lunii, cea mai mare parte din baladale și legendele noastre nu sunt ale noastre proprii. Ele se găsesc la slavi, chiar la germani, unele, și este foarte probabil că de la aceștia le-am luat noi. Cu deobsebire basmele noastre sunt împrumutate de la vecini, cu modificări cu totul neînsemnate.”
”Filosofia noastră, din veacul al XVII-lea și al XVIII-lea, se cuprinde în proverbul prea popular la noi care zice: capul plecat sabia nu-l taie.”
”Timiditatea, paralizia voinței, frica, lipsa de curaj, în general, au stăpânit și mai stăpânesc încă sufletul românilor”.
”Nepăsarea și resemnarea pasivă sunt însușiri care apar în toată clipa și în toate actele țăranului român. Amintim aici în treacăt cum țăranii de prin podgoriile de vii vedeau mana distrugându-le rodul și aveau sub ochii lor pilda celor ce le stropeau cu sulfat de cupru, dar li se părea un sacrilegiu să lupți cu voința lui Dumnezeu.”
”Nici cu bolile, care de regulă bântuie satele noastre, nu se petrece altfel. Cum după mintea românului boala vine de la Dumnezeu, este zadarnic să ajungi la doctor și la farmacie. Ea trebuie să treacă așa cum a venit, adică după voința lui Dumnezeu.”
”Ideea nocorului stăpânește și înlănțuie atât de mult mintea românului încât urările de noroc iau locul chiar al obiceiului de a da bună dimineața sau bună ziua.”
”De la Galați la București, pe un drum de 7 – 8 ceasuri, n-am văzut decât cinci sate și trei arbori. Este drept că eu am mers pe drumul cel mare. Ori, aici lucrurile sunt de-a-ndoaselea cu cele din alte țări. Acolo, drumurile mari atrag pe locuitori, aici ele îi izgonesc, căci pe acele drumuri aveau loc mai des jafurile și despuierile turcilor”.
”Neobișnuiți cu încordările lungi, cu forțările continue, la noi aproape nimic nu se face fundamental”.
X
Ne regăsim în afirmațiile, poate exagerate, ale lui Dumitru Drăghicescu ? Din ceea ce vedem că s-a întâmplat de-a lungul vremurilor și mai ales în cei mai recenți 30 de ani, aș spune că ne regăsim. Oglinda pe care ne-o pune în față sociologul român trebuie să aibă rolul de a ne atrage atenția că adeseori ne lăsam călcați în pricioare.
Despre călcatul în picioare este vorba în lucrarea din care am extras aceste citate. Concluzia:
– Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)