Pregătirea nadei la babuşcă

0



~ Curiozităţi pescăreşti ~
Babușca nu se aruncă cu disperare pe patul de nadă şi etalează o retincenţă fantastică. Studiază atent undeva în marginea zonei nădite și trimte “spioni” care să îi asigure nivelul de protecție al bancului, înainte să poftească la masă. Este o ţintă preferată a răpitorilor și atunci nu face nimic hazardat. Pentru a genera un scenariu cât mai natural, daţi startul cu numai 4 cupe de nadă şi aşteptaţi prima trăsătură. În tot acest timp trebuie să încercaţi diferite prezentări. De la un plumbaj grupat, la unul etalat pentru a simula o naturalețe ridicată a evoluției momelii spre zona ţintă. Nu este tocmai ușor de simulat, dar cu perseverenţă se poate obține efectul dorit. Se va traduce în peşte la capătul liniei. Atunci vei ști că aţi făcut totul așa cum trebuie. După primii 10 peşti, pot trage un set de concluzii care vor dicta cadența partidei.