În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina.
Aceştia erau din satul Crodamul său Cardamul, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrânare. Şi stând acolo fără să mănânce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcându-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dânsa, îndemnând-o să se scoale şi să se ospăteze. Şi se face prăznuirea lor la 10 iunie, în mănăstirea ce se zice a lui Maximin (Maximov), care este în Constantinopol, unde se află sfintele lor moaşte, din care izvorăsc multe minuni şi tămăduiri.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Timotei, episcopul Prusei.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Canid.
Acesta trăia pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mare, fiind fiu al lui Teodot şi al Teofanei, care aveau locuinţa în latura capadocienilor, cucernici aflându-se ei şi iubitori de Dumnezeu. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan şi Pansemnia. Cuviosul Teofan era din cetatea Antiohiei, născut din părinţi păgâni şi rău credincioşi.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Apolon (Apolo, Apolos) episcopul. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Alexie, episcop de Bitinia.Amin.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525