Pensia medie lunară a crescut cu 16%, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada ianuarie-martie 2020, arată Institutul Național de Statistică. De asemenea, pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut cu 16,2%.
Pe de altă parte, comparativ cu trimestrul I al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 34.000 de persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 5.000 de personae, informează www.digi24.ro. Comparativ cu ultimul trimestru al anului 2020, numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 24.000 de persoane, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în scădere cu 14.000 de persoane, arată un comunicat al INS citat de Mediafax.
În plus, comparativ cu trimestrul IV al anului 2020, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut faţă de trimestrul precedent, cu 0,9% şi respectiv cu 0,4%. „Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeţul Giurgiu şi 14 la 10 în judeţele Botoşani şi Vaslui”, arată INS, în comunicatul citat de Digi 24..
Și pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 849 de lei (1269 lei în judeţul Botoşani, 1276 lei în judeţul Giurgiu, 1296 lei în judeţul Vrancea faţă de 2118 lei în judeţul Hunedoara, 2017 lei în Municipiul Bucureşti şi 1886 lei în judeţul Braşov).S.M.