Duminică seara, în jurul orei 18:30, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier petrecut pe raza localității Bascov, în urma căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un gard. Ghinionul conducătoarei auto, a fost faptul că aceasta se “aghesmuise”, înainte să se urce la volanul maşinii, astfel că, pe lângă faptul că va trebui să suporte costurile reparaţiei gardului, ale maşinii sale, a rămas şi pieton…
Ionela C., de 50 de ani din Bascov, conducea Citroen, pe raza comunei , şi după o curbă la dreapta, a ieşit în décor. Aceasta a suferit şi o contuzie la picior.
Pe lângă asta, poliţiştii au mai descoperit şi că, femeia consumase alcool.
“Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a constatat că o femeie de 50 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, circulând din direcția Pitești spre Bascov, după ieșirea din curbă la dreapta, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un gard aflat in partea dreaptă a sensului de deplasare.
Consumase băuturi alcoolice
În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a femeii, care se afla singură în autoturism. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia fiind condusă la o unitate medicală pentru investigații medicale și pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, transmite IPJ Argeş.