Piteşteanul Alexandru Ionescu, la Campionatul European de lupte!

0



De astăzi şi până luni, localitatea bulgară Samokov găzduieşte Campionatul European de lupte, competiţie rezervată cadeţilor. Din lotul naţional al ţării noastre face parte şi argeşeanul Alexandru Ionescu, sportiv legitimat la CSM Piteşti.


La competiţia din Bulgaria, acesta va concura la categoria 65 de kg, stilul greco-romane. Sportivul este pregătit la clubul din Ştrand de antrenorii Ovidiu Croitor şi Cătălin Miron care îşi doresc ca acesta să aibă o evoluţie cât mai bună care să fie încununată de o urcare pe podium.

Acest an a fost destul de bun pentru Ionescu care a ocupat locul 1 şi în Cupa României, întrecere desfăşurată la sfârşitul lunii mai. La acel concurs la care au prezenţi aproximativ 450 de sportivi, de la 45 de cluburi înscrise, CSM Piteşti a obţinut locul 1 în clasamentul pe cluburi.

Argeşenii au avut evoluţii foarte bune reuşind să termine întrecerea pe cluburi în faţa celor de la Dinamo Bucureşti şi Farul Constanţa. Sportivul legitimat la CSM Piteşti şi-a confirmat valoarea şi la Turneul International al Romaniei de lupte, organizat la Bucureşti. La această întrecere la care au participat sportivi din 20 de ţări, Ionescu a obţinut medalia de bronz la categoria 65 kg. M.D.