Turcii, ca şi eliminaţi!

0

  • Ţara Galilor – Turcia 2-0 Ramsey(42), Roberts(90+4)



Țara Galilor a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în optimile EURO 2020 după ce s-a impus cu 2-0, în confruntarea de miercuri, cu Turcia.


La Baku, galezul Ramsey a deschis scorul în finalul primei reprize, după ce a fost lăsat liber în careu de apărarea turcă. După pauză, Yilmaz putea face 1-1 cu un șut din interiorul careului, mult peste poartă. Bale putea închide meciul dintr-un penalty obținut tot de el, însă starul galezilor a trimis peste poarta lui Cakir.

Demiral putea egala pe final, dar Ward a respins o minge trimisă cu capul de fundașului lui Juventus. Țara Galilor a înscris la ultima fază a meciului. Bale a mai bifat un assist, după ce a trimis în careu pentru Roberts, care l-a executat cu latul pe Cakir. Țara Galilor a ajuns la patru puncte în Grupa A, iar Turcia este pe locul patru, cu zero puncte și patru goluri încasate în două meciuri. Sursa foto : Getty Images M.D.