Mai multe loturi de îngheţată Milka vor fi retrase de pe piaţă după ce s-a constatat că ingredientul stabilizator pe bază de plante depăşeşte limitele legale pentru oxidul de etilenă. Anunțul a fost făcut sâmbătă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Froneri Ice Cream România recheamă de pe piaţa din România produsele din gama sa de îngheţată din loturile enumerate mai jos: Milka Vanilla&Chocolate Stick 20×71 gr, lot M1119, data de expirare 31.04.2023, Milka Chocolate Hazelnut Stick 20X69 gr, lot 1117, data de expirare 31.04.2023, Milka Vanilla&Chocolate Stick MPK, 284 gr, lot 1145, data de expirare 31.05.2023, Milka Chocolate Hazelnut Stick MPK, 176 gr, lot 1106, 1107, data de expirare 31.04.2023.
Motivul rechemării: Froneri Ice Cream Polonia, în calitate de producător al produselor enumerate mai sus, a fost informată de către unul dintre furnizorii săi cu privire la o problemă de reglementare referitoare la un număr mic de loturi de ingrediente stabilizatoare pe bază de plante, utilizate în producţia sa de îngheţată şi care a afectat, de asemenea, un număr de producători, deoarece acesta este un ingredient comun utilizat la fabricarea îngheţatei.
Loturile respective de ingredient stabilizator depăşesc limitele legale permise de reglementările în materie pentru oxidul de etilenă”, se precizează în anunţul ANSVSA.
Experţii în securitate cibernetică avertizează
Producătorul precizează, în context, că stabilizatorii pe bază de plante utilizaţi de Froneri sunt livraţi ca un amestec de ingrediente stabilizatoare diferite şi sunt folosiţi în cantităţi extrem de mici în produsele finite, astfel încât este considerat foarte puţin probabil să prezinte un risc pentru sănătatea consumatorilor.
”Producţia de bunuri care folosesc loturile afectate ale ingredientului stabilizator a fost oprită. Conform reglementărilor în vigoare, produsele afectate aflate sub controlul nostru au fost plasate în carantină şi am început o campanie de retragere a acestora. Toate celelalte produse ale Froneri Ice Cream România, diferite de loturile de mai sus, nu sunt afectate”, se arată în anunţ.
Clienții pot returna produsele
Froneri solicită consumatorilor să nu consume produsele din loturile sus menţionate, sfătuindu-i să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care le-au achiziţionat. În cazul returnării, este necesară prezentarea bonului fiscal. Returnarea produselor cu datele menţionate ar trebui efectuată până la data de 9 august 2021. M.Duinea