În perioada 21-23 iulie, în localitatea Arcugnano din provincia Vicenza, Italia a avut loc o nouă etapă în cadrul proiectului STAR – STreet ARt Network of Towns – Europe for Citizens. Orașul Mioveni a fost reprezentat la această întâlnire de o delegație formată din doi funcționari ai primăriei Mioveni.
Aceștia au prezentat celorlalți parteneri implicați în proiect, detalii despre locul în care va fi realizată lucrarea murală, caracteristicile și tema aleasă, precum și alte informații specifice, pe care echipa de proiect le-a solicitat. Obiectivul acestui proiect social-cultural se referă la realizarea unei rețele cu o strategie comună de promovare a incluziunii sociale și reabilitarea zonelor degradate sau abandonate din orașele europene prin arta de stradă.
Acesta vizează în mod specific creșterea participării și solidarității cetățenilor, conectarea oamenilor din diferite medii și culturi, regenerarea zonelor abandonate și degradate din orașe sau de la marginea comunităților, promovarea unor activități de sensibilizare a publicului pentru a preveni discriminarea și intoleranța.
Această inițiativă europeană este finanțată în cadrul proiectului Europa pentru Cetățeni „Europe for Citizens – Democratic engagement and civic participation, Network of Towns” și are ca perioadă de implementare intervalul 01.11. 2019 – 31.10. 2022. Proiectul este realizat în parteneriat cu alte 13 organizații europene: Arcugnano din Italia, ALDA – Asociația Europeană pentru Democrație Locală, Franța, Clubul Internațional din Portugalia, Muzeul Street Art din Olanda, Orașul Palma de Mallorca din Spania, Regio Emilia din Italia, orașul Peje din Kosovo, Orașul Trebnje din Slovenia, orașul Zajecar din Serbia, orașul Bydgoszcz din Polonia, orașul Pārgauja din Letonia, orașul Vlore din Albania, orașul Mostar din Bosnia și Herzegovina și orașul Mioveni din România. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro