Adrian Dumitru Bughiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, administratorul public al judeţului, Marius Cristian Puiu și directorul executiv al Direcție Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, s-au întâlnit luni cu judoka Alexandru Raicu.
Sportivul, legitimat la Clubului Sportiv Municipal Pitești și FC Argeș, ne-a reprezentat, în acest an, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind primul argeșean care s-a calificat la jocurile olimpice la disciplina judo. Alături i-au fost cei doi antrenori Corneliu Pălărie și Valentin Ioniță.
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș l-a felicitat pe Alexandru pentru performanța de a se califica la Olimpiadă, dar și pentru numeroasele trofee obținute la concursuri naționale și internaționale și i-a înmânat “Placheta de excelență”. Bughiu a punctat faptul că instituția va promova campionii Argeșului, campioni ce pot fi modele pentru copiii care doresc să practice un sport, judo în acest caz.
Antrenorii Ioniţă şi Pălărie, recompensaţi
În 2020 Alexandru Raicu a obținut locul 1, la categoria 73 kg, la Open European Seniori Oberwart, iar la începutul anului 2021 a câştigat Grand Slam-ul de la Tel Aviv la Judo, rezultat care i-a adus calificarea la Jocurile Olimpice. De altfel, și antrenorii Corneliu Pălărie și Valentin Ioniță au spus că numai prin promovare campionilor s-ar putea crește baza de selecție, bază care acum este foarte redusă.
Celor doi antrenori le-a fost înmânată “Diploma de merit” în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfășurată, pentru performanță și profesionalism, pentru contribuția avută la obținerea unor rezultate remarcabile în sportul argeșean. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro
3 Comentarii:
Anonim
Pai de ce, ne-a facut de ras si voi il premiati? Ce a adus Romaniei sau judetului, nimic, a cheltuit statul bani cu el sa se plimbe la Tokyo, marca psd, apreciaza nonvalorile.
ggg
Stai linistit, nu ai inteles nimic…. Un sportiv mediocru care nu a obtinut nimic in vreo competitie tare a ajuns sa fie acceptat intr-o infruntare mondiala. Ce valoare are asta? In capatana politicienilor inseamna ca pot sa se pozeze vreo 3-4 dintre ei alaturi de sportivul asta mediocru, ca sa obtina voturi. Stii cum era corect sa se intample? Ca acest tanar, Alexandru Raicu, sa le dea mumu spunandu-le politicienilor ca nu exista nicio legatura intre ei si munca lui de pana acum… Si ca desi e bun ca sportiv in Romania nu e semnificativ la nivelul mondial, dar ca va munci sa ajunga la un astfel de nivel. Mi-as fi scos palaria in fata unui astfel de sportiv si i-as fi devenit cel mai mare suporter.
Laurentiu
La acest sport trebuie indrumati copiii care chiar vor Sa faca miscare adevarata si poate chiar de performanta. Pacat ca nu sustine nimeni aceste talente de antrenori si de copii medaliati !!!!
Nu uitati ca am avut campion mondial la judo
(Eduard Șerban).
SUCCES DOMNILOR ANTRENORI !!!