Spectacol total la Cupa Câmpulung Muscel

0



Desfășurată în urmă cu câteva zile în judeţul nostru, etapa cu numărul 5 din Campionatul Național de Rallycross (CNRC) – Cupa Câmpulung Muscel – a fost una dintre cele mai spectaculoase, liniștită în prima zi, dar foarte agitată în a doua, când s-au desfășurat finalele.


CS RB Racing, club aflat la prima organizare, a încercat și a reușit să facă o etapă de referință în CNRC. Sarea și piperul rundei au fost oferite de Finale, care au fost extraordinar de disputate, începând cu Juniori 1 și terminând cu H4.

Arbitrii din cadrul Colegiului de Rallycross (tineri aflați la început de carieră) au gestionat toată cursa cu mult profesionalism confirmând încrederea acordată de către Comisia de Rallycross și FRAS. Clasa Juniori 1 a fost dominată de Antonio Bucura, secondat de Iris Muscalu, pe locul trei venind Ayan Zinca. La clasa Juniori 2 s-a impus Andrei Duna, urmat de Sain Rareș și Pleșa Denis.

La clasa H1 victoria a fost obținută de Eduard Nițu, treapta a doua a podiumului aparținând lui Alexandru Brescan, iar „bronzul” a fost obținut de Ștefan Udrea. Clasa H2 a fost câștigată de Marinoiu Andrei, urmat de Robert Boncescu și Paul Tatu. Câștigătorul clasei H3 a fost Gheorghe Ticuță, urmat de Mihai Berbecaru și Bășcău Iulian, care din cauza unor defecțiuni tehnice (fără treata a doua) s-a clasat pe poziția 3. La clasa H4 s-a impus Marian Tene, urmat de Gheorghe Ticuță și Bogdan Gherghina, ambii cu mașini de H3. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.