Rulouri de pui în bacon cu ciuperci

0



Timpi de preparare:
Timp de preparare: 35 min
Gata în: 35 min
Ingrediente:
pătrunjel
roşioare cherry
condimente pentru friptură
100 gr. brânză cu mucegai albastru
ciuperci
300 ml smântână pentru gătit
8 felii bacon (subţiri)
1/2 piept mare de pui
sare şi piper după gust

Mod de preparare:
1. Se taie bucata de piept de pui în 4, apoi fiecare bucată se taie şi se întinde ca o foaie. Se pudrează cu sare şi piper.
2. Se pun deasupra fiecărei ciuperci tocate, apoi se rulează şi se înfăşoară în bacon. Rulourile se prind cu scobitori şi se presară cu condimente pentru friptură. Se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi unsă bine cu ulei, apoi se dau la cuptor până se rumenesc frumos. Se întorc de câte ori e nevoie.
3. Brânza cu mucegai se taie bucăţele care se pun cu smântâna de gătit la foc mic, până se formează un sos. Se pun şi ciupercile feliate şi se mai adaugă sare dacă e nevoie. Se lasă să mai dea un clocot şi se trage de pe foc.
4. Într-o tigaie fără mâner se pune sosul alb cu ciuperci, apoi se adaugă rulourile care s-au gătit complet, se pun câteva roşioare cherry, se presară un pic de pătrunjel şi se dă vasul la cuptorul încins pentru 10 minute. Se serveşte imediat.