- Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Argeș, duminică, ora 18.30, Digi Sport, Look Sport Telekom Sport
Liga Profesionistă de Fotbal a programat în acest week-end o nouă etapă de campiont. FC Argeș va întâlni duminică, de la ora 18.30, în deplasare, pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în runda cu numărul 5 din Casa Liga 1.
Confruntarea de la Sfântu Gheorghe este una de maximă importanță pentru piteșteni care au nevoie de puncte ca de aer având în vedere situația din clasament. După patru etape disputate din această ediție de campionat FC Argeș ocupă locul 15, cu 1 punct, în timp ce Sepsi se situează pe locul 10, cu 4 punce.
Alb-violeții au avut un start ratat de sezon, necunoscând încă gustul victoriei. În runda precedentă, piteștenii au făcut un joc slab contra Rapidului, pierzând pe propriul teren, cu 0-1. Nici covăsnenii nu au impresionat în primele patru etape ale sezonului, Sepsi înregistrând două eșecuri consecutive, primul pe propriul teren, cu CS Mioveni, iar cel de-al doilea, în deplasare, cu Farul Constanța. Antrenorul Andrei Prepeliță și mijlocașul Alexandru Ișfan se așteaptă la o misiune dificilă în partida de la Sfântu Gheorghe, însă sunt convinși că FC Argeș poate obține un rezultat bun în această deplasare. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro
2 Comentarii:
Anonim
Eu nu înțeleg de ce presa din Argeș tratează superficial ce se întâmplă la echipa. E clar ca nu avem antrenor și avem o adunătură de jucători care nu lupta pentru culorile clubului. Ma aștept ca în final cineva să-i tragă la răspundere pe cei ce gestionează activitatea clubului.
Boni
Nu știu câți jucători sunt născuți în Argeș. Pe vremuri alcătuiau scheletul echipei.