“O victorie muncită!”

0



Alexandru Pelici este un antrenor pe val, cu două victorii consecutive în Liga I și cu 9 puncte adunate cu o nou promovată în 6 etape.


La finalul partidei cu Craiova, tehnicianul a vorbit despre modul în care a câștigat acest joc cu CS Mioveni. ”E o victorie frumoasă, importantă pentru noi. Ei au avut posesia, dar noi nu le-am oferit spații. Au pus apoi presiune pe noi, ne-au pus probleme, dar am reușit. E o victorie muncită cu fiecare por, jucătorii au dat totul până la ultima picătură de energie, mai ales pe final am jucat în 10 oameni.

În momentul în care jucătorii Craiovei ne-au prins unu contra unu a fost deranj mare, pentru că au calitate foarte, foarte bună. Îmi felicit din tot sufletul jucătorii, este o victorie foarte mare pentru noi, împotriva unei echipe care a adus jucători de mare valoare. Din fericire pentru noi, situațiile pe care și le-au creat le-au ratat și rezultatul a rămas același. Ne-a ajutat și soarta în momentele când nu am fost inspirați, dar una peste alta am muncit mult pentru această victorie și îmi felicit jucătorii. Suntem o nou promovată, suntem pe locul pe care suntem.

E un start bun de campionat, peste așteptări, suntem în grafic, acum e important să rămânem cu picioarele pe pământ. Am vorbit cu conducerea clubului, suntem datori jucătorilor cu care am reușit promovarea, deocamdată se descurcă bine, pe lângă ei am mai completat lotul, apar fețe noi pentru a întări echipa. Vor mai veni 1-2 jucători, ei trebuie să înțeleagă că suntem o echipă mică, muncim mult, alergăm mult, enervăm adversarii prin alergare, prin stăruință, prin dublaj”. S.M.