În contextul desfășurării activităților specifice Campaniei de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, în perioada 06-07 septembrie a.c., ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au desfășurat activități preventive pe raza municipiului Pitești, anunţă reprezentanţii DGA.
Astfel, D.G.A.. – S.J.A. Argeș au interacționat cu cetățenii, cărora le-au transmis informații preventive referitoare la infracțiunile de corupție și comportamentul pe care trebuie să-l adopte în cazul în care se confruntă cu astfel de fapte, respectiv modalitățile de sesizare, inclusiv la Call-center anticorupție 0800.806.806.
Întâlnirile cu tematică anticorupție au vizat, deopotrivă, polițiști din cadrul Instituției Prefectului Județului Argeș – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, personal aflat în contact permanent cu cetățenii, dar și candidați la susținerea probei teoretice și practice pentru obținerea permisului de conducere și instructori ai școlilor de șoferi de pe raza județului Argeș – beneficiari ai serviciilor publice oferite de structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Activitățile au fost integrate în „Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor”, din cadrul Campaniei naționale „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, care se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, și prin implementarea căreia se dorește consolidarea integrității și încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății.
Totodată au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Argeș, respectiv municipiul Pitești, Str. Victoriei, nr. 60, județul Argeș, telefon/fax: 0248.607.000, interior 20.300; e-mail: arges.dga@mai.gov.ro.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro