Un om al legii a trecut în nefiinţă, marţi, la vârsta de 49 de ani. Agent șef principal Gheorghe Săndoaia a iubit atât de mult munca de poliţist încât, ultima lui dorinţă, adresată familiei, a fost să-l înmormânteze în uniformă. Subofiţerul va fi condus astăzi, pe ultimul drum, înmormântarea având loc la ora 11,30 în comuna Arefu.
Agentul șef principal Gheorghe Săndoaia, de 49 de ani, a lucrat la Secția de Poliție Rurală nr. 1 Albeștii de Argeș. Omul legii a fost jandarm, mai bine de 20 de ani, însă, în tot acest timp a dorit să devină poliţist. Lucra la Postul de Jandarmi Montani Arefu când, în anul 2018, i-a fost aprobat transferul şi a deveit poliţist la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş. Atunci le-a mărturisit colegilor că toată viaţa şi-a dorit să devină poliţist. Deşi venea dintr-o altă structură a MAI, agentul şef principal Săndoaia s-a adaptat repede activităţilor specifice de poliţie şi în scurt timp a început să lucreze în dosarele penale cot la cot cu colegii săi mai vechi în profesie. Calm şi înţelegător, acesta a fost extrem de muncitor şi s-a înţeles foarte bine cu colegii săi din cadrul Secţiei Rurale Albeştii de Argeş, fiind apreciat de toată lumea.
A cerut să fie înmormântat în uniformă
În luna februarie a acestui an, Gheorghe Săndoaia s-a îmbolnăvit grav şi a fost nevoit să se pensioneze. În luna mai a primit prima dată pensia de care nu s-a putut bucura aşa cum şi-ar fi dorit. Se lupta cu boala şi era din ce în ce mai slăbit. Internat la Spitalul Militar Bucureşti, agentul principal Gheorghe Săndoaia a avut nevoie urgentă de sânge, mulţi dintre colegii lui, poliţişti şi jandarmi, mergând atunci la centrele de donare ca să-i vină în ajutor. Din nefericire, transfuziile nu l-au ajutat, medicii fiind învinşi de boala cumplită, de aceea, în urmă cu o săptămână a fost externat şi a fost dus de familie, acasă, la Arefu.
A trecut în lumea celor drepţi, marţi dimineaţă la ora 7,00, lăsând în urma lui un gol imens. „A plecat un OM bun”, spun colegii care deplâng moartea sa. Ultima dorinţă a agentului şef principal a fost să fie înmormântat în uniforma de poliţist, atât de mult şi-a iubit meseria. Astăzi, Gheorghe Săndoia va fi condus pe ultimul drum.
Sicriul cu trupul neînsuflețit se află la locuința sa din comuna Arefu. Va fi înmormântat cu onoruri militare, ceremonia începând de la ora 11,30. Colegii din cadrul Secției Rurale Albeștii de Argeș transmit, pe această cale, sincere condoleanțe familiei și își iau rămas bun de la camaradul lor! Dumnezeu să-l odihnească în pace! M.Sandu
Citiți, de asemenea, pe curier.ro