Primăria Municipiului Nikopol – Bulgaria, organizeză un concurs de fotografie on-line, dedicat tinerilor, cu vârsta 16 – 29 ani, doar din orașul Mioveni. Premiile constau în echipamente foto și vor fi oferite de un juriu din cadrul părții bulgare.
Ficare participant are dreptul să trimită maximum 3 fotografii, în format .jpg la care va adăuga obligatoriu o scurtă descrie a pozei, ce va conține și locul în care a fost făcută poza, titlul pozei, numele autorului, vârsta și contractul (adresa, număr de telefon, adresa de email).
Tema concursului este “Momente frumoase din vacanța mea de vară”. Subiectele pozelor pot fi peisaje, natură, animale, etc, cu precizarea că toate pozele trebuie să surprindă aspecte din orașul Mioveni sau împrejurimile orașului. Adresa de email la care pot fi trimise fișierele cu pozele și descrierea, până la data de 30 septembrie, este em_ol@abv.bg . Între cele două administrații locale – Mioveni și Nikopol există la bază un acord de înfrățire și colaborare, iar concursul este organizat de partea bulgară în memoria lui Olaru Robert, jurnalist din Mioveni, care în 2013 și-a pierdut viața în orașul Nikopol.S.M.