- Meciul cu HC Zalau începe la ora 12.00
- Intrarea generală: 10 lei
CS Dacia Mioveni a dat o lovitură miercuri seara, pe piața transferurilor, reușind să obțină semnătura handbalistei Patricia Vizitiu. Fostă jucătoare de Națională, Patricia Vizitiu are 32 de ani joacă Inter dreapta și vine de la CSM Galați.
În carieră, handbalista a mai evoluat în România pentru Rulmentul Braşov, Oltchim Rm Vâlcea, CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, HCM Rm Vâlcea , SCM Craiova, CSM Galați în timp ce în străinătate Vizitiu a mai jucat pentru Usdukar BSK Istanbul și Krim Ljubiana.
Are 46 de meciuri pentru echipa de senioare a României pentru care a reuşit să marcheze 61 de goluri. mai Vizitiu are în palmares Cupa EHF cucerită în 2018 cu SCM Craiova, precum şi medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2015.
Patricia Vizitiu s-a alăturat lotului alb-albastru încă de astăzi, iar sâmbătă este așteptată să debuteze pentru CS Dacia, la meciul de pe propriul teren cu HC Zalău.
Un plus de imagine
Despre ultimul și cel mai răsunător transfer la echipă, președintele Toma Duței ne-a declarat: „Aducearea Patriciei Vizitiu reprezintă un plus de imagine pentru club, un plus de valoare pentru echipă, prin experientț pe care o are, având în vedere echipele unde a jucat și performanțele pe care le-a obținut. Are multe să dea și ne poate ajuta cu multe. Venirea sa sperăm să creeze o atmosferă bună, are luciditate pe final de meci, știe unde să fie plasată în momentele cheie și cu siguranță va fi un avantaj pentru CS Dacia. Era cu bagajele făcute să plece în Ungaria cu contract presemnat. Am reușit să o deturnăm … am contactat-o la timp. Este un avantaj și pentru noi și pentru ea, că rămâne în țară. Nu depinde de mine debutul ei… vedem la antrenamente, azi – mâine, antrenorul va lua decizia. Antrenor va vedea sâmbătă dimineață. Noi dorim să intre pentru că ea creează imagine și la adversari o teamă”. S.M.