Cursă off-road în rezervație, amendată de jandarmi

0

Un grup de șase mașini au pătruns în fondul forestier național în Rezervația Marginea, din comuna Arefu pentru o cursă off-road. Paznicul a sunat la 112 și jandarmii montani i-au amendat pe amatorii de senzații tari. M.S. 

 

În perioada 01-03 octombrie a.c., efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș au fost la datorie, pentru asigurarea ordinii publice la manifestările culturale, religioase și sportive, care s-au desfășurat pe raza județului nostru, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

La toate evenimentele la care am fost prezenți în acest sfârșit de săptămână, cetățenii au înțeles să respecte măsurile sanitare impuse, precum și măsurile de ordine publică, astfel încât nu au fost înregistrate incidente și nici nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

În urma unei solicitări prin apel 112, în ziua de 03 octombrie, în jurul orei 13.00, jandarmii din cadrul Postului Montan Arefu s-au deplasat în zona „Rezervației Marginea”, din comuna Sălătrucu, unde au depistat un grup de 6 persoane cu autoturisme de teren, care au pătruns în fondul forestier național.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au aplicat un număr de șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 lei, pentru pătrunderea cu autovehiculele în fondul forestier național, fără a avea acordul proprietarului sau administratorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.