La un pas să dea foc la stadion

0



Suporterii lui FC Argeș au fost foarte aproape să dea foc stadionului din Mioveni în timpul meciului din etapa a 11-a, dar incidentul s-a încheiat, din fericire, numai cu câteva scaune arse.


Fanii lui FC Argeș au făcut deplasarea în număr mare pe Stadionul Orășenesc, unde au provocat un incendiu care ar fi putut deveni extrem de periculos dacă s-ar fi extins. „Vulturii” au creat spectacol de-a lungul întâlnirii încheiate la egalitate, 0-0, însă au fost la un pas să creeze o tragedie… Galeria lui FC Argeș s-a acoperit în minutul 47 cu o pânză în culorile clubului, iar câțiva suporteri au aprins torțe sub ea, care le-au scăpat de sub control. Mai multe scaune au luat foc, și numai intervenția promptă a jandarmilor, care totuși au sesizat problema după ce flăcările erau deja mari, a făcut ca incendiul să nu se extindă și în alte zone ale arenei. Cu toate acestea, următoarele minute ale meciului s-au disputat într-un fum înecăcios, iar portarul lui CS Mioveni, Răzvan Ducan, nu mai putea fi zărit din tribună. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.