3 zile de degustări, festival gastronomic și concerte

0

  • La Mioveni



Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșului a fost un adevărat succes în acest week-end la Mioveni, acolo unde mii de persoane, localnici și nu numai, s-au putut bucura de facilitățile oferite pe durata a trei zile.


Cea de-a doua zi a “Sărbătorii Recoltei pe Valea Argeșelului -Târgul Meșterilor Populari”, a debutat aseară pe scena din Centrul Civic al orașului cu un super concert Direcția 5, Fanfara Măgdăcești, cât și momente artistice susținute de artiști locali. Printre standurile cu legume, vin, must, pastramă, murături, brânzeturi, produse apicole și alte bunătăți preparate din mâinile țăranilor și-au făcut prezența mai multe Food Truck-uri pline cu diverse bunătăți ce promit să facă pe plac tuturor gurmanzilor.

Concurs de degustat țuică

Cu această ocazie, a avut loc și o nouă ediție a “Târgului Meșterilor Populari” care s-a desfășurat în Centrul Civic al orașului, în acordurile Fanfarei din Măgdăcești, Republica Moldova, localitate înfrățită cu Mioveniul. Pe durata Sărbătorii, gurmanzii au avut și eu parte de un adevărat festival de produse apetisante realizate de profesioniști în cadrul Street Food Mioveni. Indiferent de ce au avut poftă, de la burger de rață, fructe de mare, gyros sau pljeskawica până la deserturi precum înghețată artizanală, cannoli sicilieni sau waffles, la Street Food Mioveni vizitatorii și-au putut satisface pofta. Nu au lipsit nici produsele agro-alimentare de sezon, fructele sau legumele, iar mustul proaspăt a fost cu siguranță vedeta acestei sărbători. Alte puncte de reper pe durata manifestărilor au fost ineditul concurs cu „degustare” Cea mai bună țuică de pe Valea Argeșelului” sau concertul Direcția 5. Iar în ceea ce privește spectacolele artistice, pe durata Sărbătorii au mai urcat pe scenă Iulia Dumitrache și Proiectul Balkanic, Mario Fresh and Band, Eugenia Filip, Ansamblul Plai de Dor, Marcela Fota și Taraful Cătălin Iancu.

Participarea publicului s-a făcut cu respectarea normelor și măsurilor privind prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.