Dănuţ Dinu nu mai este consilier local

0



Dănuț Dinu și-a pierdut calitatea de consilier local, potrivit unei decizii a magistraților de la Curtea de Apel Pitești! Judecătorii au admis cererea Instituției Prefectului Argeș și a PMP Argeș de a-l suspenda pe Dinu din Consiliul Local până la finalizarea procesului în care alesul local a contestat ordinul de încetare al mandatului înainte de termen după excluderea din Partidul Mișcarea Populară.


„Admite recursurile, casează sentinţa şi, în rejudecare, admite cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului şi respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată. Definitivă” se arată în minuta deciziei Curții de Apel Pitești. Acesta a fost exclus din PMP Argeş, după ce a candidat la Primăria Pitești, iar în luna martie, prefectul Emilia Mateescu a semnat ordinul de încetare a mandatului de consilier. Dănuţ Dinu a atacat decizia în instanță, unde a solicitat suspendarea executării și repararea pagubei cauzate. Ieri, magistraţii i-au respins cererea. Dănuţ Dinu a anunţat că aşteaptă motivarea pentru a vedea ce a stat la baza deciziei magistraţilor. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.